Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Mântuirea, alegerea liberă a omului
„Iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru toți oamenii din lume nu poate fi blocată de un grup de lucrători leneși și lacomi, de oameni care nu înțeleg valoarea misiunii la care au fost chemați”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a participat duminică, 26 august, la Sfânta Liturghie, săvârșită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Ţigăneşti, din localitatea ilfoveană Ciolpani. La finalul dumnezeieștii slujbe, Patriarhul României a rostit cuvântul de învățătură.
Evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii relatează Pilda lucrătorilor răi (Sfântul Evanghelist Matei cap. 21, vers. 33-44) pe care Mântuitorul Iisus Hristos o spune arhiereilor şi fariseilor, după intrarea Sa în Ierusalim, cu puţin timp înainte de pătimirile, răstignirea şi de moartea Sa pe Cruce. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în cuvântul de învățătură că pilda se referă la Legea Veche, la Vechiul Testament; via pe care stăpânul o sădeşte, o împrejmuieşte cu gard, o înzestrează cu un teasc şi cu un turn de veghe şi de apărare reprezintă lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, Stăpânul lumii, la care cheamă lucrători; lucrătorii angajaţi ca să lucreze în vie sunt slujitorii Legii celei Vechi, adică regi, arhierei sau mari preoţi şi învăţători de Lege; teascul din vie înseamnă viața spirituală a poporului; turnul de veghe și de apărare era simbolul Templului din Ierusalim.
Evanghelia mai prezintă un fapt important, și anume că stăpânul viei s-a dus departe, lăsând via în așteptarea roadelor ei, pentru a reliefa cât de mult respectă Dumnezeu libertatea omului de a fi lucrător bun sau rău.
La vremea recoltării roadelor, stăpânul viei a trimis oameni ai săi ca să vadă cum lucrează lucrătorii din vie, însă lucrătorii cei răi pe unii i-au bătut, pe alții i-au omorât. Pe urmă, stăpânul a trimis pe fiul său, dar și pe acesta lucrătorii cei răi l-au omorât, cu gândul de a avea moștenirea lui. Evanghelia continuă cu relatarea Mântuitorului Iisus Hristos către arhierei, farisei şi cărturari: „Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va aduce roadele ei” (Matei 21, 43). Părintele Patriarh Daniel a explicat că neamul care va aduce roadele este noul Israel, adică noul popor ales format din evreii și neamurile care vor crede în Domnul Hristos.
Lucrarea de mântuire a oamenilor, a subliniat Patriarhul României, nu poate fi oprită de ostilitatea unor oameni care uită de misiunea ei, fiind robiți de lăcomie, lenevie și de uitarea lui Dumnezeu.
„Iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru toți oamenii din lume nu poate fi blocată de un grup de lucrători leneși și lacomi, de oameni care nu înțeleg valoarea misiunii la care au fost chemați. Există în toată lumea, în toate popoarele și toate generațiile lucrători buni și lucrători răi, cinstiți și necinstiți, responsabili și mai puțin responsabili. Evanghelia ne învață că și în Biserică trebuie să ne ferim de ispitele cu care s-au confruntat lucrătorii răi din via Domnului în Vechiul Testament, și anume să ne ferim de ispita de a pune stăpânire pe Biserică. Noi suntem slujitori ai Bisericii și nu stăpâni peste Biserică, după cum atenționează Sfântul Apostol Petru, zicând: «slujind Biserica, nu făcându-ne stăpâni peste Biserică». De asemenea, Evanghelia ne mai arată că vom fi responsabili de lucrarea noastră, de modul în care am lucrat în via Domnului, cum am predicat cuvântul lui Dumnezeu și cum l-am pus în practică în viață. Dumnezeu dăruiește o cinste deosebită celor pe care îi cheamă să fie slujitorii Lui, dar această cinste deosebită presupune nu doar o alegere spre laudă, ci o responsabilitate foarte mare. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur arată că responsabilitatea clericului slujitor, a preoților în fața lui Dumnezeu este mai mare decât responsabilitatea credincioșilor mireni sau laici. […] Răspunderea cea mai mare este atunci când ți se încredințează spre păstorire o comunitate. Când te îngrijești doar de mântuirea ta, proprie, este mai ușor, dar când ți se încredințează responsabilitatea de părinte duhovnicesc al multor credincioși, atunci trebuie să te gândești și la mântuirea celor încredințați spre a fi conduși pe calea mântuirii”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
Dimpreună cu slujitorii Bisericii, și credincioșii mireni sunt datori ca să apere credința și să fie mărturisitori ai dreptei credințe, a mai spus Patriarhul României.
La finalul cuvântului de învățătură, Părintele Patriarh Daniel a oferit mănăstirii mai multe cărți teologice și istorice și a felicitat pentru lucrarea misionară pe maicile de la Mănăstirea Țigănești, condusă de maica stareță, stavrofora Eufimia Popa, pe părinții slujitori, precum și pe credincioșii prezenți.