Mărturia creştină într-o lume multireligioasă

Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios al Bisericii Romano-Catolice şi Alianţa Evanghelică Mondială au promulgat împreună un document asupra conduitei misionare după o perioadă de consultări care a durat aproximativ cinci ani. Documentul este intitulat "Mărturisirea creştină într-o lume multireligioasă: recomandări asupra conduitei" şi descrie exerciţiul misiunii creştine "în acord cu principiile evanghelice". Publicăm în continuare documentul integral.

Misiunea face parte din însăşi fiinţa Bisericii. Proclamarea cuvântului lui Dumnezeu şi mărturisirea acestuia în lume sunt esenţiale pentru fiecare creştin. În acelaşi timp, este necesar ca acestea să se facă în conformitate cu principiile Evangheliei, manifestând respect şi dragoste deplină faţă de toţi oamenii.

Conştiente de tensiunile dintre oameni şi comunităţi cu convingeri religioase diferite şi de diversele interpretări ale mărturiei creştine, Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios (CPDI), Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) şi, la invitaţia WCC, Alianţa Evanghelică Mondială (AEM) s-au întrunit de-a lungul unei perioade de cinci ani pentru a medita asupra subiectului şi a redacta acest document care să servească drept recomandare de conduită pentru mărturia creştină din întreaga lume. Intenţia acestui document nu este aceea de a se constitui într-o declaraţie teologică referitoare la misiune, ci de a răspunde unor probleme practice legate de mărturia creştină într-o lume multireligioasă.

Scopul acestui document este de a încuraja bisericile, sinoadele bisericeşti şi societăţile de misiune să mediteze la practicile lor curente şi să folosească recomandările conţinute în acesta pentru a-şi pregăti, dacă este cazul, propriile orientări pentru mărturie şi misiune printre cei de religii diferite şi în rândul celor care nu profesează o religie anume. Sperăm ca creştinii din întreaga lume să studieze acest document, în lumina propriilor practici de mărturisire a credinţei lor în Hristos, atât prin cuvânt, cât şi în faptă.

Fundamentul mărturiei creştine

1. Pentru creştini este un privilegiu şi o bucurie să dea socoteală de nădejdea care este în ei şi să facă acest lucru cu blândeţe şi respect (cf. 1 Petru 3:15).

2. Iisus Hristos este martorul suprem (cf. Ioan 18:37). Mărturia creştină constituie totdeauna o coparticipare la mărturia sa, care se concretizează în proclamarea Împărăţiei, slujirea aproapelui şi dăruirea totală de sine, chiar şi atunci când acest act de dăruire de sine duce la cruce. După cum Tatăl L-a trimis pe Fiul în puterea Duhului Sfânt, tot astfel şi credincioşii sunt trimişi în misiune pentru a mărturisi prin cuvânt şi faptă despre dragostea Dumnezeului trinitar.

3. Exemplul şi învăţătura lui Iisus Hristos, ca şi a Bisericii primare, trebuie să constituie ghidul pentru misiunea creştină. Timp de două milenii, creştinii au căutat să urmeze calea lui Hristos împărtăşind vestea cea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Luca 4:16-20).

4. Mărturia creştină într-o lume pluralistă include implicarea într-un dialog cu oameni de diferite religii şi culturi (cf. Fapte 17:22-28).

5. Deşi în anumite împrejurări este dificil să trăieşti şi să proclami Evanghelia, atunci când aceasta este îngrădită sau chiar interzisă, Hristos le porunceşte creştinilor să continue cu fidelitate, solidari unul cu un altul, să mărturisească despre El (cf. Matei 28:19-20; Marcu 16:14 -18, Luca 24:44-48, Ioan 20:21, Fapte 1:8).

6. Dacă creştinii folosesc metode nepotrivite în misiunea lor, recurgând la înşelăciune şi presiune, ei trădează cauza Evangheliei şi pot provoca suferinţe altora. Asemenea manifestări ne obligă la pocăinţă şi ne reamintesc de nevoia noastră de a face apel necurmat la harul lui Dumnezeu (cf. Romani 3:23).

7. Creştinii susţin că, deşi responsabilitatea lor este de a-L mărturisi pe Hristos, convertirea este în cele din urmă lucrarea Duhului Sfânt (cf. Ioan 16: 7-9, Fapte 10:44-47). Ei recunosc faptul că Duhul se mişcă încotro vrea, mai presus de influenţa omului (cf. Ioan 3:8).

Principii

Creştinii sunt chemaţi să respecte următoarele principii în încercarea lor de a împlini aşa cum se cuvine misiunea încredinţată lor de Hristos, în special în contexte interreligioase:

1. Umblarea în dragostea lui Dumnezeu. Creştinii cred că Dumnezeu este sursa iubirii şi, în consecinţă, mărturisind despre El, ei sunt chemaţi să trăiască o viaţă plină de dragoste şi să-şi iubească aproapele ca pe ei înşişi (cf. Matei 22:34-40; Ioan 14:15).

2. Imitarea lui Iisus Hristos. Creştinii sunt chemaţi să urmeze exemplul şi învăţăturile lui Iisus Hristos în toate aspectele vieţii, şi mai ales în cele privitoare la mărturia lor, împărtăşind dragostea Sa şi dând slavă şi cinste lui Dumnezeu Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt (cf. Ioan 20: 21-23).

3. Virtuţile creştine. Creştinii sunt chemaţi să aibă un comportament integru, plin de generozitate, compasiune şi umilinţă şi să înlăture orice formă de aroganţă, condescendenţă şi discreditare (cf. Galateni 5:22).

4. Slujirea şi justiţia. Creştinii sunt chemaţi să acţioneze în spiritul dreptăţii şi să arate o dragoste plină de sensibilitate (cf. Mica 6:8). Pe lângă acestea, ei sunt chemaţi să slujească altora şi astfel să-L recunoască pe Hristos în surorile şi fraţii lor, chiar şi în cei mai neînsemnaţi dintre ei (cf. Matei 25:45). Slujirea în domeniul educaţiei, al asistenţei medicale, al intervenţiei în caz de calamităţi, cât şi sprijinul dat unor cauze drepte sunt parte integrantă a mărturisirii Evangheliei. Exploatarea sărăciei şi a nevoilor aproapelui nu îşi are locul în misiunea creştină. În acţiunile lor de slujire, creştinii trebuie să condamne în mod deschis şi să se abţină de a recurge la orice mijloace de ademenire şa altora la propria religieţ, inclusiv prin stimulente financiare şi recompense.

5. Discernământul în slujbele de vindecare. Ca parte integrantă a mărturisirii Evangheliei, creştinii slujesc în vindecarea celor bolnavi. Ei sunt chemaţi să dea dovadă de discernământ atunci când sunt implicaţi în această slujire, respectând pe deplin demnitatea umană şi având grijă să nu fie exploatate vulnerabilitatea aproapelui şi nevoia sa de vindecare.

6. Respingerea recurgerii la violenţă. În mărturia lor, creştinii sunt chemaţi să respingă toate formele de violenţă, chiar şi pe cele psihologice sau sociale, inclusiv abuzul de putere. Ei resping, de asemenea, violenţa, discriminarea nedreaptă sau represiunea exercitată de către orice autoritate religioasă sau laică, inclusiv profanarea sau distrugerea lăcaşelor de cult şi a simbolurilor sau a textelor sacre.

7. Libertatea religioasă şi de conştiinţă. Libertatea religioasă, inclusiv dreptul personal de a afirma, de a practica, de a propaga în mod public şi de a-şi schimba religia, decurge din însăşi demnitatea fiinţei umane şi are ca bază faptul că toate fiinţele umane sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Geneza 1:26). Astfel, toate fiinţele umane au drepturi şi responsabilităţi egale. Acolo unde religia este folosită ca instrument în scopuri politice sau în cazul în care au loc persecuţii religioase, creştinii sunt chemaţi să se angajeze în mărturisire profetică, denunţând astfel de acţiuni.

8. Respectul reciproc şi solidaritatea. Creştinii sunt chemaţi să lucreze cu toţi oamenii în spiritul respectului reciproc, promovând împreună dreptatea, pacea şi binele comun. Cooperarea interreligioasă este o dimensiune esenţială a unei astfel de angajări.

9. Respectul faţă de toţi oamenii. Creştinii recunosc că Evanghelia poate să confrunte, dar poate şi să îmbogăţească cultura. Chiar şi atunci când Evanghelia pune sub semnul întrebării anumite aspecte culturale, creştinii sunt chemaţi să-i respecte pe toţi oamenii. Creştinii sunt chemaţi, de asemenea, să discearnă acele elemente din propria cultură care sunt puse sub semnul întrebării de Evanghelie.

10. Renunţarea la falsa mărturie. Creştinii trebuie să vorbească cu sinceritate şi respect; ei trebuie să-i asculte pe ceilalţi pentru a le descoperi şi înţelege convingerile şi practicile, şi sunt încurajaţi să recunoască şi să aprecieze ceea ce au ele adevărat şi bun. Orice comentariu sau abordare critică trebuie făcută într-un spirit de respect reciproc, având grijă să nu acuzăm pe nedrept alte religii.

11. Respectarea discernământului personal. Creştinii trebuie să recunoască faptul că schimbarea religiei este un pas decisiv, pentru care este nevoie de un timp suficient de gândire şi de o pregătire adecvată, printr-un proces care asigură deplina libertate a individului.

12. Construirea unor relaţii interreligioase. Creştinii ar trebui să continue a construi relaţii de respect şi de încredere cu oameni de diferite religii, care să faciliteze o înţelegere reciprocă mai profundă, cât şi reconcilierea şi cooperarea pentru binele comun.

Recomandări

A treia conferinţă organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor, cu sprijinul Alianţei Evanghelice Mondiale (AEM), şi de către CPDI al Sfântului Scaun, cu participare din partea celor mai numeroase familii de credinţă creştină (catolică, ortodoxă, protestantă, evanghelică şi penticostală), acţionând într-un spirit de cooperare ecumenică, pentru a pregăti acest document în vederea examinării sale de către biserici, organisme confesionale naţionale şi regionale şi organizaţii de misiune, în special cele care lucrează în context interreligios, recomandă ca aceste organisme:

1. Să studieze chestiunile menţionate în acest document şi, acolo unde este cazul, să formuleze recomandări de comportament aplicabile în practica mărturiei creştine într-un context specific. Acolo unde este posibil, acest lucru trebuie făcut într-un spirit ecumenic şi cu consultarea reprezentanţilor altor religii.

2. Să dezvolte relaţii bazate pe respect şi încredere cu oameni din toate religiile, mai ales la nivel instituţional între Biserici şi între alte comunităţi religioase, angajându-se într-un dialog interreligios necontenit, ca parte integrantă a angajării lor creştine. În anumite contexte, unde o perioadă de tensiune şi conflict a creat suspiciuni adânci şi a subminat încrederea dintre şi în interiorul comunităţilor, dialogul interreligios poate oferi noi posibilităţi de soluţionare a conflictelor, restabilind dreptatea, vindecarea memoriei dureroase, reconcilierea şi instituirea păcii.

3. Să-i încurajeze pe creştini să-şi întărească propria lor identitate şi credinţă religioasă, aprofundându-şi, în acelaşi timp, cunoştinţele şi înţelegerea altor religii, şi să facă aceasta luând în considerare şi perspectivele adepţilor acestor religii. Creştinii trebuie să evite denaturarea credinţelor şi practicilor oamenilor de alte religii.

4. Să coopereze cu alte comunităţi religioase, angajându-se în acţiuni interreligioase în sprijinul dreptăţii şi al binelui comun şi, acolo unde este posibil, să manifeste solidaritate cu oameni aflaţi în situaţii de conflict.

5. Să ceară guvernelor lor să asigure respectarea corectă şi completă a libertăţii religioase, fiind conştienţi de faptul că în multe ţări instituţiile religioase şi slujitorii lor sunt împiedicaţi să-şi exercite misiunea.

6. Să se roage pentru aproapele lor şi pentru bunăstarea acestora, fiind conştienţi că rugăciunea este parte integrantă a ceea ce suntem şi a ceea ce facem, cât şi a misiunii lui Hristos.

Istoricul documentului

În lumea de astăzi se intensifică atât colaborarea dintre creştini, cât şi cea dintre creştini şi adepţii altor religii. Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios (CPDI) al Sfântului Scaun şi Programul de Dialog şi Cooperare Interreligioasă (CMB-PDCI) al Consiliului Mondial al Bisericilor au o istorie comună în ceea ce priveşte o astfel de colaborare. Câteva exemple de teme în care CPDI şi PDCI au colaborat în trecut sunt: Căsătoria interreligioasă (1994-1997), Rugăciunea interreligioasă (1997-1998) şi Religiozitatea africană (2000-2004). Acest document este rezultatul unei astfel de colaborări.

În prezent există în lume tot mai multe tensiuni interreligioase, care se soldează cu violenţă şi pierderi de vieţi omeneşti. Un rol important în acestea îl joacă politica, realităţile economice, cât şi alţi factori. Uneori chiar şi creştinii sunt, voluntar sau involuntar, implicaţi în aceste conflicte, ca unii care sunt persecutaţi sau ca participanţi la violenţe. Ca urmare, CPDI şi PDCI au decis să abordeze aceste chestiuni într-un proces coordonat, în vederea elaborării unor recomandări comune cu privire la practica mărturiei creştine. CMB–PDCI a invitat Alianţa Evanghelică Mondială (AEM) să participe la acest proces, ceea ce aceasta a făcut cu bucurie.

Iniţial au avut loc două conferinţe: prima în Lariano, Italia, în 2006, a fost cea intitulată "Evaluarea realităţii", în care reprezentanţii diferitelor religii şi-au împărtăşit perspectivele şi experienţele cu privire la chestiunea convertirii. Una dintre declaraţiile emise cu prilejul acestei consultări menţionează: "Susţinem că, deşi fiecare are dreptul să-i invite pe alţii la înţelegerea credinţei lor, acest drept nu trebuie să se exercite violând drepturile şi sensibilitatea religioasă a celorlalţi. La fel, libertatea religiei ne obligă pe toţi la o atitudine de responsibilitate cu privire la respectarea altor credinţe decât cea proprie, fără a le denigra, a le defăima sau a le prezenta în mod eronat, cu scopul susţinerii superiorităţii credinţei noastre."

Cea de a doua conferinţă, de data aceasta una intercreştină, s-a ţinut la Toulouse, Franţa, în 2007, şi a avut scopul de a reflecta asupra aceloraşi chestiuni. S-a discutat în detaliu despre familie şi comunitate, respect faţă de alţii, economie, marketing şi concurenţă şi violenţa şi politica. Problemele pastorale şi misionare ce gravitau în jurul acestor teme au constituit contextul pentru reflecţia teologică şi pentru principiile dezvoltate în acest document. Fiecare aspect abordat aici este important în sine şi merită mult mai multă atenţie decât i s-a acordat în aceste recomandări.

Participanţii la cea de-a treia conferinţă (intercreştină) s-au întrunit la Bangkok, Thailanda, în 25–28 ianuarie 2011 şi au finalizat acest document. (Traducere: dr. Alexandru Nădăban)