Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Mitropolitul Banatului a vizitat un centru pentru persoane fără adăpost
În seara zilei de 11 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a vizitat Adăpostul de urgență pentru persoanele fără adăpost situat pe strada Elena Nicoară nr. 5 din Timișoara, unde a stat de vorbă cu beneficiarii și le-a oferit o masă caldă, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
Vizita Mitropolitului Banatului la Adăpostul de urgență pentru persoanele fără adăpost din Timișoara a fost însoțită de promisiunea unui sprijin suplimentar, cu articole de îmbrăcăminte, care să ajute celor cazați să treacă mai ușor peste nopțile și zilele reci ale iernii.
„Nu este suficient să vorbim despre grijă și milă, ci trebuie să le manifestăm prin fapte concrete, mai ales atunci când frigul și singurătatea apasă cel mai greu”, a subliniat Părintele Mitropolit Ioan.
Responsabila Complexului de Servicii „Sfântul Francisc”, Delia Bugariu, a explicat că adăpostul are o capacitate de 70 de locuri și găzduiește în prezent 56 de persoane, care beneficiază de cazare pe întreaga durată a sezonului rece.
„Prezența Înaltpreasfințitului este un semn de încurajare atât pentru beneficiari, cât și pentru personal. Îi mulțumim Înaltpreasfinției Sale pentru sprijinul constant și pentru atenția acordată celor mai fragili dintre noi”, a declarat Delia Bugariu.
Mesajul transmis de Mitropolitul Banatului a continuat îndemnul pastoral adresat credincioșilor duminică, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a insistat asupra grijii față de vârstnici, bolnavi și persoane singure, mai ales în contextul pericolelor provocate de gheață și de deplasările dificile pentru cumpărături sau alte activități necesare traiului zilnic din această perioadă.



.jpg)
