După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Crosul pentru viață la a 11-a ediție
Crosul pentru viață, important eveniment sportiv caritabil al anului 2026, a fost organizat sâmbătă, 14 martie, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din București. Cea de-a 11-a sa ediție a reunit 470 de participanți de toate vârstele, care s-au bucurat de mișcare în aer liber și au susținut cauza caritabilă a competiției. Anul acesta, fondurile obținute în urma organizării evenimentului au fost donate Centrelor „ROUA”. 50 de mame vor fi ajutate prin sumele strânse din taxa de participare.
Ediția de anul acesta a cuprins în premieră și câteva alte activități: crosul bebelușilor, ateliere de prim-ajutor și de pictură. Competiția caritabilă atrage de la un an la altul tot mai mulți participanți în Capitală. La această ediție s-au înscris 220 de participanți la probele pentru adulți și 250 de copii. 45 de voluntari au fost pe traseu la punctele de hidratare și s-au ocupat de predarea medaliilor la sosire. Ocupanții primelor trei locuri au primit diplome, medalii și premii în bani. De asemenea, toți copiii au primit daruri din partea sponsorilor evenimentului.
„Pentru prima dată am organizat anul acesta o cursă dedicată bebelușilor între 6 și 12 luni. Am avut apoi crosul copiilor cuprinși între 3 și 14 ani, pe categorii de vârstă, dar și probele destinate adulților, pe 3 și 11 kilometri”, a declarat pentru TRINITAS TV Tudor Buțu, membru al echipei de organizatori.



.jpg)
