Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei la 90 de ani
Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca a sărbătorit 90 de ani de la înfiinţare, în cadrul unui eveniment care a avut loc joi, 14 noiembrie, în cadrul căruia s-a desfăşurat şi un „Joc de Lăsatul Secului”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, de la Consiliul Judeţean Cluj, cu participarea „Jucăușilor de la Frata și Berchieșu”, acompaniați de formația tradițională condusă de primaşul Alexandru Ciurcui-Șandorică, deținător al titlului de Tezaur Uman Viu, și de grupul „Jijicanii”, acompaniat de formația tradițională condusă de primașul Alexandru Țurcă-Elecuț. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Muzeală „Poarta de sub Feleac” și Asociația „De la lume adunate”.
Parcul Etnografic din Cluj a fost înființat în 1929 de Romulus Vuia (1887- 1963), primul etnograf din România, cu sprijinul reprezentanților transilvăneni și bănățeni ai primului Guvern Iuliu Maniu. Prima casă din muzeul în aer liber, cea din Vidra (Avram Iancu), a fost transferată în noiembrie 1929, în urmă cu 90 de ani.