Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Olimpiada naţională „Cultură și spiritualitate românească” la Craiova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 15-19 mai 2024, la Craiova s-a desfășurat Olimpiada națională interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 15 mai, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
Festivitatea de deschidere a debutat cu slujba „Te Deum”, săvârșită de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Mitropolitului Olteniei. Imnul naţional a fost intonat de către corul reunit al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova şi al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”.
În cuvântul de binecuvântare, Părintele Mitropolit Irineu le-a urat bun-venit tuturor elevilor și profesorilor în orașul Craiova și le-a vorbit despre însemnătatea teologică a spiritualității și culturii: „Bine ați venit în cetatea noastră de cultură și civilizație românească, oraş care a dat țării noastre prestigioase personalități din cele mai vechi timpuri și până astăzi. În vatra aceasta s-au croit multe forme de spiritualitate. Când vorbim despre spiritualitate, ne referim la lucruri sufletești, raționale și intelectuale, lucruri de înaltă ținută duhovnicească. De fapt, cuvântul «spiritualitate» vrea să spună pe un limbaj românesc «duhovnicie». Cuvântul a fost împrumutat din limba franceză și nu întotdeauna se suprapune pe cuvântul «duhovnicie». Sufletul este acela care marchează activitatea trupului. Prin rațiune se revarsă asupra trupului nostru acele daruri nevăzute de la Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu comunică cu omul prin rațiune, iar rațiunea este o calitate a sufletului. De aici vă puteți da seama de unde provine cultura. În izvorul sau ontologia ei, cultura vine de la cult. Oamenii, când se strângeau la Atena în jurul Olimpului și începeau olimpiadele, în primul rând veneau și se adresau zeilor din Olimp și apoi începeau concursurile. De aici s-au diversificat în vremurile noastre și concursurile intelectuale, la care sunteți chemați dumneavoastră, să vă dați această competență și să realizați lucrări de valoare. Așadar, vorbim de spiritualitate și de cultură în același timp, lucru foarte important pentru zilele noastre. Trebuie să vedem și să ne cercetăm cât suntem de apropiați de aceste valori ale sufletului și ale culturii”.
În partea de final a cuvântului, ierarhul i-a felicitat pe elevii și profesorii prezenți, urându-le mult succes în susținerea probelor olimpiadei: „Prin urmare, fiți binecuvântați și bineveniți în casa noastră oltenească. Îi felicităm pe profesorii dumneavoastră care s-au ostenit în mod sigur să selecteze din mulțimea elevilor și să vă aleagă ca să puteți concura în mod onest unii cu alții. Sunt convins că olimpiada va rămâne în istoria noastră de aici din Oltenia ca un moment de întâlnire cu cultura și civilizația oltenească. În mod sigur noi vom păstra vie memoria trecerii dumneavoastră pe aici, pe la Casa Băniei. Dumnezeu să vă dea sănătate și să aveți mult succes în activitatea spirituală și culturală”.
Joi, 16 mai, la Filarmonica Oltenia din Craiova s-a organizat o seară culturală dedicată participanților la Olimpiada națională interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”. Evenimentul a fost organizat de Sectorul cultural şi Sectorul de învățământ ale Arhiepiscopiei Craiovei, coordonate de pr. conf. univ. dr. Adrian Boldişor şi pr. dr. Adrian Lupu. Organizatorii şi-au propus să reunească în acest spectacol genuri muzicale diverse care să exprime şi să promoveze tradiția culturală a regiunii, precum şi bogăția elementelor folclorice oltenești.
În ziua de sâmbătă, 18 mai, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor. Evenimentul s-a organizat în sala mare a Filarmonicii Oltenia din Craiova, în prezența oficialităților, a elevilor, a profesorilor însoțitori, a membrilor comisiei de evaluare și a organizatorilor. În deschidere au avut loc două momente artistice. Primul a fost susținut de grupul de copii „Glasuri cristaline”, dirijat de prof. Iulia Manda. Al doilea moment i-a aparținut părintelui protodiacon lect. univ. dr. Victor Șapcă, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Părintele consilier Adrian Lupu a transmis un cuvânt din partea Mitropolitului Olteniei: „Dragi elevi, mai întâi de toate, vreau să vă transmit mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, dar și dragostea și purtarea de grijă pe care Înaltpreasfinția Sa o are pentru fiecare dintre dumneavoastră. De asemenea, doresc să-i mulțumim Înaltpreasfinției Sale pentru implicarea deosebită în organizarea acestei olimpiade naționale. În al doilea rând, vreau să vă felicit pe toți elevii participanți la această olimpiadă, pe cadrele didactice care v-au pregătit, pe părinții dumneavoastră care au avut grijă să iubiți pe Dumnezeu, tradiția și cultura românească. Dincolo de concurs rămâne bucuria de a fi fost împreună pe parcursul acestor zile. În încheiere, vreau să vă mulțumesc și să vă felicit pe toți cei care ați fost implicați în organizarea acestei olimpiade”.
Din partea comisiei centrale a adus un cuvânt de mulțumire și de felicitare conf. univ. dr. Vasile Timiş, inspector general la Ministerul Educației Naționale: „Stimați elevi și profesori însoțitori, în numele dumneavoastră, îngăduiți-mi să mulțumesc tuturor organizatorilor, profesorilor care v-au pregătit, părinților care vă însoțesc. Aducem mulțumiri alese Inspectoratului Școlar și Mitropoliei Olteniei, doamnei inspector Iuliana Gheorghe și întregii echipe, tuturor celor care v-ați ostenit ca noi să petrecem zile și timp de calitate. În zilele acestea ne-ați făcut să conștientizăm că timpul este un dar al lui Dumnezeu. Aș avea o listă foarte lungă cu mulțumiri, dar cu siguranță în veșnicie rămâne efortul dumneavoastră. Noi mărturisim și ne vom întoarce acasă cu drag, cu tot ce am învățat bun și frumos de la dumneavoastră. Slavă lui Dumnezeu pentru tot și toate aprecierile pentru dumneavoastră”.
De asemenea, au fost prezenți în sală și au luat cuvântul, oferind elevilor premiile: Romeo Moșoiu, consilier la Ministerul Educației Naționale; prof. Aida Ionescu, inspector școlar general adjunct al ISJ Dolj; pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova; pr. conf. univ. dr. Adrian Boldișor, consilier eparhial pentru Sectorul cultural; arhid. Alexandru Cuţchi, inspector patriarhal pentru Sectorul teologic educațional al Patriarhiei Române; prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector școlar pentru disciplina Religie.
După momentele de felicitare și de mulțumire, elevii participanți au fost nominalizați și premiați în conformitate cu rezultatele obținute la probele concursului. În total s-au oferit 59 de premii din partea Ministerului Educației Naționale, 45 de premii speciale din partea oficialităților din județul Dolj și 81 de premii speciale din partea Comisiei centrale.
Olimpiada s-a desfășurat în perioada 15-19 mai 2024 și a reprezentat un concurs de excelență dedicat elevilor cu aptitudini, înclinații şi interese deosebite pentru disciplinele Limba și literatura română și Religie. Anul acesta au participat peste trei sute de elevi din toată țara, de la nivelul gimnazial. Olimpiada s-a organizat de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Județean Dolj, în parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei, Primăria și Consiliul Local ale municipiului Craiova şi Consiliul Județean Dolj.