Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Muzeul de artă bisericească veche, din incinta Catedralei mitropolitane din Timişoara, a găzduit luni, 17 decembrie, a doua expoziţie de icoane pe sticlă "Icoana, fereastră spre cer", realizată de copiii din
Marţi, 18 decembrie, Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului a găzduit spectacolul tradiţional în cinstea marelui eveniment dumnezeiesc al Naşterii Domnului, oferit de elevii
Marţi, 18 decembrie, în sala de festivităţi a Primăriei oraşului Sântana, judeţul Arad, a avut loc vernisarea expoziţiei cu lucrările prezentate în cadrul Concursului naţional "O, ce veste minunată!",
În zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2012, în bisericile şi mănăstirile ortodoxe, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi
În după-amiaza zilei de marţi, 18 decembrie, biserica Parohiei "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" din Protoieria III Capitală s-a umplut de copii dornici de a arăta părinţilor lucrurile frumoase pe care
De sărbători, le puteţi face o surpriză celor dragi abonându-i la "Ziarul Lumina" şi la "Lumina de Duminică"! Preţul unui abonament lunar la "Ziarul Lumina" este de 15 lei, iar la "Lumina de Duminică" de 5 le
Cu prilejul alegerii în noua demnitate, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a trimis Preafericitului Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient următorul mesaj de
Proiectul "SOCIAL - Strategia de Ocupare şi Calificare prin Învăţare şi Activităţi pentru Libertate" s-a încheiat. Rezultatele au fost prezentate ieri, 19 decembrie, în cadrul conferinţei finale,
Românii care se întâlnesc în rugăciune în capela domnitorului Mihail Sturdza, aflată în Germania, la poalele Munţilor Pădurea Neagră, desfăşoară în perioada Postului Crăciunului o lucrare deosebită îndr
Bolnavii internaţi în Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au fost colindaţi ieri de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. Activitatea s-a
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează astăzi, de la ora 16:00, Marşul colindătorilor "Naşterea Domnului în inima omului". La eveniment vor participa studenţi de
Un grup de enoriaşi din parohia Corni - Albeşti, Protopopiatul Huşi, l-a colindat duminică, 16 decembrie 2012, la Reşedinţa episcopală pe Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat diac.
Centrul de tineret "Vestitorii Bucuriei" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din staţiunea Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a derulat în perioada 1-16 decembrie 2012, proiectul misionar-caritabil "Un strop de suflet
Asociaţia culturală "Sfântul Mitropolit Dosoftei" a organizat luni, 17 decembrie 2012, în Sala "Dom Polski" din Suceava, o seară culturală cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. Evenimentul a avut loc cu
Liceul Teologic "Sfântul Nicodim" din Târgu Jiu a găzduit marţi, 18 decembrie, tradiţionala serbare de colinde închinată Naşterii Domnului. În deschidere, corul şcolii, dirijat de diac. Nicuşor Lăzărică, a
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea şi Casa Corpului Didactic Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, au organizat săptămâna trecută
În urma concursului pentru ocuparea postului de preot III la Parohia "Sfântul Mina" din Craiova, organizat de Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei săptămâna trecută, pr. Ştefan Nardin, preot slujitor la Pa
Profesorii de religie din judeţul Dolj s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul Cercului pedagogic ce s-a desfăşurat la Liceul "Charles Laugier" din Craiova. Întrunirea a adunat câteva zeci de
Parohia Urşani, situată în vecinătatea oraşului Horezu, judeţul Vâlcea, a găzduit săptămâna trecută întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicată
Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Craiova a găzduit duminică, 16 decembrie, un concert de colinde, aşezat sub genericul "Dăruind vei dobândi". Demersul face parte dintr-un amplu proiect menit să aducă tiner
Zilele acestea se împlinesc 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. La Timişoara au fost organizate o serie de manifestări cultural-religioase dedicate omagierii eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei. Un ro
De sărbători, le puteţi face o surpriză celor dragi, abonându-i la "Ziarul Lumina" şi la "Lumina de Duminică"! Preţul unui abonament lunar la "Ziarul Lumina" este de 15 lei, iar la "Lumina de Duminică" de 5
La Centrul eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" al Episcopiei Giurgiului, s-a desfăşurat, luni, 17 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, serbarea "Iată, vine Moş Crăciun!"
Cu prilejul praznicului Naşterii Domnului şi al Anului Nou, Protoieria III Capitală a venit întru ajutorul celor cu posibilităţi financiare reduse, prin oferirea de pachete alimentare. Evenimentul a avut loc la
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


