Praznicul Sfântului Antonie cel Mare

Mănăstirea Cârcea din judeţul Dolj şi-a sărbătorit hramul joi, 17 ianuarie, de praznicul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. În Episcopia Severinului şi Strehaiei, Sfântul Antonie a fost cinstit la Mănăstirea Vodiţa, veche vatră de monahism oltenesc.

Ca în fiecare an, Mănăstirea Cârcea îşi deschide porţile pentru pelerinii veniţi din Craiova şi din împrejurimi să-l cinstească pe Sfântul Antonie cel Mare, ocrotitorul cinstitului aşezământ. La acest ceas de praznic, bucuria duhovnicească a fost sporită de prezenţa IPS Irineu, care a slujit Sfânta Liturghie şi a făcut pomenire ctitorilor sfântului lăcaş de închinare, trecuţi la cele veşnice.

Sfântul Antonie cel Mare, model de nevoinţă şi rugăciune curată

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenţi despre viaţa sfântă pe care a dus-o Cuviosul Antonie cel Mare, despre minunile pe care le-a săvârşit şi despre importanţa acestei sărbători pentru credincioşii creştin-ortodocşi. "Sfântul Antonie cel Mare s-a ostenit ca pustnic şi ca monah în pustia Egiptului, a plecat de la casa părintească după ce a împărţit totul săracilor, el însuşi devenind sărac pentru lumea aceasta, dar bogat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ascultând glasul Sfintei Evanghelii în Biserică, "cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie", Sfântul Antonie a părăsit toate şi a mers după Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este ocrotitorul monahilor, ajutorul şi binefăcătorul tuturor celor aflaţi în nevoi, izbăvitorul din necazuri, din suferinţe şi din dureri, cel care ascultă rugăciunile tuturor credincioşilor şi le înalţă la Dumnezeu, el însuşi fiind un mare rugător", a spus în cuvântul de predică IPS Irineu.

Înalt Preasfinţia Sa a subliniat importanţa rugăciunii, plecând de la exemplul Sfântului Antonie care a fost izbăvit prin puterea rugăciunii şi prin credinţa adevărată în Dumnezeu. "Numai rugăciunea şi apropierea de Dumnezeu ne sunt favorabile şi absolut indispensabile în lumea aceasta răvăşită de probleme şi greutăţi. La rugăciune, omul este acoperit de lumină dumnezeiască. Rugăciunea este cuvântul lui Dumnezeu pentru că prin rugăciune noi Îl chemăm, iar El vine în interiorul nostru, aşa cum ne spune: "Şi voi veni la el, şi voi sta împreună cu el şi voi mânca împreună cu el"", a conchis IPS Irineu.

La final, monahia Eleodora Cristofor, stareţa mănăstirii, a primit rangul de stavroforă, iar părintele ieromonah Ioachim Guşoi, rangul de protosinghel, pentru implicarea deosebită în activitatea misionar-pastorală a Bisericii. De asemenea, tânărul teolog Ioan Rogobete a fost hirotonit diacon la Parohia Fărcăşeşti, judeţul Gorj.

Liturghie arhierească în ctitoria Sfântului Nicodim la Vodiţa

Obştea de călugări a Mănăstirii Vodiţa a primit cu multă bucurie pe Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în ziua prăznuirii Sfântului Antonie cel Mare. Sute de credincioşi din Drobeta-Turnu Severin, Orşova sau Băile Herculane au venit într-un popas duhovnicesc la chinovia din Defileul Dunării spre a aduce prinos de rugăciune sfântului şi a se bucura de binecuvântări arhiereşti din partea chiriarhului.

Sfântul aşezământ monahal este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Mănăstirea Vodiţa este aşezământ de călugări, întemeiat în anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Ţării Româneşti Vlaicu-Vodă. Arheologul Virgil Drăghiceanu consideră că s-a început construcţia lăcaşului monahal în 1369, "pe temelia unei biserici mai vechi din secolul XIII, atribuită lui Litovoi, voievodul din 1247".

Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârşitul secolului al XV-lea pentru cucerirea popoarelor Europei a influenţat în mod nemijlocit existenţa Mănăstirii Vodiţa. Astfel, după ocuparea Cetăţii Severinului de către armatele turceşti conduse de Baliberg în anul 1524, toate vechile moşii ale ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate, rând pe rând, Mănăstirii Tismana.

A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după Războiul austro-turc din 1718.

Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990, când s-a început restaurarea ctitoriei voievodale şi a fost construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte. Anul acesta se împlinesc 21 de ani de la reînfiinţarea Societăţii "Vodiţa", cea care a militat pentru reînfiinţarea aşezământului monahal de pe valea Vodiţei.