Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou număr al revistei „Mitropolia Olteniei“
Recent, cel mai nou număr al revistei "Mitropolia Olteniei", 5-8/2012, a văzut lumina tiparului. Editată în condiţii grafice de excepţie, prestigioasa publicaţie aduce laolaltă, aşa cum ne-am obişnuit, studii, articole, traduceri, predici, recenzii sau meditaţii de cea mai înaltă calitate academică.
Prezentul număr al revistei "Mitropolia Olteniei" este deschis de studiul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, "Essence et Personnes dans la Sainte Trinite chez Saint Basile le Grand" ("Natură şi Persoane în Sfânta Treime la Sfântul Vasile cel Mare"). Pe parcursul unei laborioase cercetări dogmatice, Mitropolitul Olteniei subliniază diferenţa dintre natura şi Persoanele Sfintei Treimi pe care Sfântul Vasile cel Mare o explică fundamentându-se în special pe doi termeni: fiinţă şi ipostas (ousia şi upostasiV). Totodată, autorul arată că părintele cappadocian îşi conturează teologia fără a pune accentul pe unul sau pe celălalt, mai mult sau mai puţin. În sensul acesta, el arată că "strânsa legătura dintre natură şi persoane (sau persoană) este explicată de Sfântul Părinte în baza unităţii lor indisolubile: natura nu este anterioară persoanelor şi invers, ci ambele există laolaltă şi deodată. În baza acestei legături, natura şi ipostasul nu se confundă, ci îşi păstrează neştirbită identitatea. Sfântul Părinte subliniază astfel unitatea dintre Persoanele Sfintei Treimi, afirmând că "Tatăl poate fi cunoscut numai prin Fiul şi Duhul Sfânt". De aceea putem spune că marele merit al Părintelui cappadocian este acela de a fi reuşit să explice diferenţa dintre natură şi ipostas. Iată de ce întreaga sa operă nu se adânceşte în filosofii speculative şi abstracte, ci caută, printr-un efort susţinut de o înaltă trăire şi experienţă duhovnicească, să aducă cele mai potrivite explicaţii în formularea şi fixarea adevărurilor de credinţă" (p. 27). Al doilea material, intitulat "Edictul de la Milan (313) şi impactul lui asupra relaţiilor dintre stat şi Biserică. Câteva consideraţii istorice, juridice şi eclesiologice", este semnat de pr. prof. univ. dr. Nicolae Dură, cadru didactic la Facultatea de Teologie "Ovidius" din Constanţa. În acelaşi număr s-au mai încadrat şi studiile: "Pulcheria - Sfântă, Fecioară şi Împărăteasă", semnat de arhim. Timotei Aioanei, "Identitatea locului naufragiului care purta pe Sfântul Pavel spre Roma" - pr. dr. Sorin Bora, "Viziunea unităţii soborniceşti, de la Biserica Primară la Uniunea Europeană" - de asist. univ. dr. Ciprian Toroczkai, "Aspecte canonice privind unele consideraţii referitoare la hirotonia femeii" - lect. univ. dr. Cristian Vasile Petcu, "O scurtă privireasupra bisericilor din Râmnicu Vâlcea" - pr. dr. Laurenţiu Rădoi etc. La secţiunea "Traduceri", prof. Maria Truşcă, cadru didactic de limbi clasice la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova, a semnat textul "Paraclisul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur" - traducere din limba greacă. Lucrările recomandate la rubrica "Recenzii" sunt: "Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe", semnată de Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, şi "Împotriva lui Eunomie", a Sfântului Grigorie de Nyssa. Semnatarii celor două prezentări au fost: pr. lect. univ. dr. Sergiu Popescu şi diac. asist. univ. dr. Florin Toader Tomoioagă.