Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Protopopiatul Urziceni, din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a organizat a treia ediţie a "Târgului Mărţişorului", a expoziţie de mărţişoare şi felicitări ecologice cu vânzare. "Târgul
Aniversarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu a fost marcată printr-un moment festiv şi la Consulatul Greciei din Istanbul. În centrul Sismanoglio a fost organizată o expoziţie cu fotografii din timpul vizitelor
Publicaţiile "Lumina" s-au îmbogăţit cu suplimentul "Lumina Pelerinului", realizat în colaborare cu Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române, al cărui prim număr va apărea la 4 martie, împreună cu "Lumina de
În mănăstirile şi bisericile din ţară s-a citit, joi, ultima parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniţei. La Catedrala patriarhală, slujba a fost oficiată de Preasfinţitul
La Palatul Patriarhiei, a avut loc ieri, 2 martie, o întâlnire între reprezentanţi ai instituţiei Avocatului Poporului şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. În cadrul întrevederii s-a
În Duminica Ortodoxiei, 4 martie, Bisericile Ortodoxe surori din Stockholm se vor organiza pentru a prăznui prin slujire comună unitatea de credinţă. Anul acesta, manifestarea duhovnicească din Duminica Ortodoxiei
Una dintre cele mai impresionante procesiuni cu sfintele icoane din Eparhia Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 martie, la ora 16:00. Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la biserica din Letca Nouă, judeţul Giurgiu, va fi dusă spre închinare, în zilele de 3 şi 4 martie, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, la Catedrala episcopală
Mâine, când prăznuim Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română debutează colecta în bani pentru Fondul Central Misionar. Acest fond este destinat activităţilor misionare
Atelierul de croitorie "Reverenda" al Arhiepiscopiei Bucureştilor a hotărât de curând înfiinţarea unei noi secţii. Aici, personalul clerical din parohiile sau aşezămintele monahale ale Arhiepiscopiei
Ieşenii sunt aşteptaţi duminică, 4 martie, la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a participa la Sfânta Liturghie. Slujba va fi oficiată, începând cu ora 9:30, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan,
Una dintre cele mai impresionante procesiuni cu sfintele icoane din Eparhia Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 martie, la ora 16:00, cu prilejul serbării Duminicii Ortodoxiei. Cu acest prilej, cu
În comuna Girov din judeţul Neamţ a fost lansată, în zilele de 29 februarie şi 1 martie, Frăţia Ortodoxă a tinerilor giroveni "ACUM!". Evenimentul a avut loc în prezenţa elevilor şi profesorilor de la
În data de 1 martie 2012 s-au împlinit 63 de ani de la mutarea la cele veşnice a ultimului episcop al Huşilor de dinainte de desfiinţarea acestui străvechi scaun episcopal de către regimul comunist,
Timp de două zile, pe 28 şi 29 februarie, în municipiul Arad s-a desfăşurat cea de-a treia sesiune de formare din cadrul proiectului patriarhal "Alege şcoala!", destinată pregătirii preoţilor Arhiepiscopiei
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Catedra de teologie ortodoxă a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, organizează în
În a treia zi a Postului Mare, când Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea,
Centrul de pelerinaj "Sfântul Nicodim" al Mitropoliei Olteniei organizează, în perioada 2-9 aprilie, un pelerinaj la Locurile Sfinte, sub genericul "Floriile în Israel". Momentele principale ale pelerinajului vor
Sute de mărţişoare au fost oferite craiovenilor, în acest prag de primăvară, de beneficiarii proiectelor sociale derulate de Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Arhiepiscopia Craiova prin Centrul de zi pentru
Astăzi, în cadrul Târgului "Gaudeamus", va fi lansat al doilea volum din lucrarea "Clerici ortodocşi în închisorile comuniste. Judeţul Dolj. Litera C", semnată de Ana-Maria Rădulescu, cercetător în cadrul
Casa Tineretului din Oradea a găzduit concursul "Teatru pentru liceeni", cu tema "Anii de liceu", organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor, consiliile şcolare ale elevilor, în colaborare cu Casa Tineretului
La Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca, a debutat ieri, 1 martie, programul parohial "7 Paşi", ediţia a II-a, destinat copiilor cu vârsta între 7 şi 13 ani. Activităţile includ
Copiii din Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca au realizat mărţişoare şi felicitări cu ocazia zilei de 1 Martie, care au fost prezentate în cadrul unei expoziţii cu vânzare. Acestea au fost realizate
Episcopia Oradiei este alături de persoanele afectate de gerul şi căderile masive de zăpadă din ultima perioadă. Astfel, pe parcursul lunii februarie, în parohiile şi mănăstirile din cuprinsul eparhiei s-au
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


