Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Teatrul de Stat "Regina Maria" din Oradea a prezentat miercuri, 1 februarie, premiera "Perpetua şi Felicitas", un spectacol de teatru şi film bazat pe texte din creştinismul primar (sec. III-IV) dedicat celor două mu
Întrucât ţara noastră se află sub atenţionare meteo cod galben pentru intervalul 3 - 5 februarie, ora 20:00, Patriarhia Română face un apel de solidaritate pentru sprijinirea persoanelor care au nevoie de
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura astăzi lucrările şedinţei anuale a Adunării Eparhiale a
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri o nouă întâlnire de planificare şi coordonare în cadrul proiectului european "FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social". Întâlnirea, la care
Valurile de violenţă extremiste din Siria nu-i ocolesc nici pe creştinii ortodocşi. Teroriştii islamişti au tras două rachete către Mănăstirea ortodoxă Saydnaya, care era plină de credincioşi şi pelerini,
Comunitatea catolică Sant'Egidio din Roma organizează între 1 şi 4 februarie cea de-a 44-a aniversare a ei. La aniversarea Comunităţii SantâEgidio participă toţi membrii acestei mişcări, episcopi catolici,
Credincioşii Parohiei buzoiene Vadu Paşii, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Protopopiatul Mărăcineni, au participat, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, la Sfânta Liturghie şi la sfinţirea noii
În ziua de pomenire a praznicului Întâmpinării Domnului, arhim. Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi din judeţul Neamţ, a plecat în lumea veşniciei. După cum ne-a spus arhim. Nichifor Horia,
Arhim. Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi din judeţul Neamţ, a plecat în lumea veşniciei în ziua de pomenire a praznicului Întâmpinării Domnului. După cum ne-a relatat arhim. Nichifor Horia,
Recent, mai multe valurile de violenţă extremistă au vizat creştinii ortodocşi din Siria. Teroriştii islamişti au tras două rachete către mănăstirea ortodoxă Saydnaya, care era plină de credincioşi şi
Astăzi, în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, a avut o nouă întâlnire de planificare şi coordonare în cadrul proiectului european "Forte - Formare trainică pentru parteneriat social". Întâlnirea, la care
În această perioadă cu vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor ţării, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii din parohii şi mănăstiri ca împreună cu birourile de asistenţă socială
Mâine, 4 februarie, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările şedinţei anuale a Adunării
De curând, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei a ales în unanimitate doi noi ierarhi, pe arhimandritul Nathanail ca episcop de Amantia, respectiv arhimandritul Asti ca episcop de Bylisi, arată
Comunitatea catolică Sant' Egidio din Roma organizează între 1 şi 4 februarie, cea de-a 44-a aniversare a ei. La aniversarea Comunităţii Santâ Egidio participă toţi membrii acestei mişcări, episcopi catolici,
Pe lângă evenimentele care ţin de activitatea obişnuită a unei grădiniţe, legate de formarea şi deprinderea aptitudinilor şi abilităţilor care să ajute copilul în cunoaşterea lumii înconjurătoare,
Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost ieri loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi care au dorit să participe la Sfânta Liturghie. Oamenii au asistat la slujba hramului şi s-au închinat moaştelor Sfintei
Construirea acestui sfânt şi măreţ lăcaş al românilor ortodocşi timişoreni a reprezentat un vechi deziderat, exprimat documentar pentru prima dată la 19 decembrie 1920, în cadrul primei şedinţe a
La Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea a avut loc săptămâna trecută o sesiune de comunicări ştiinţifice cu titlul "Taina Sfântului Maslu şi implicaţiile ei în viaţa creştinului", pr
Întâmpinarea Domnului a fost prăznuită la Catedrala mitropolitană "Sfânta Treime" din Sibiu prin Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului,
Biblioteca judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova a organizat săptămâna aceasta două evenimente culturale de interes pentru craioveni. Astfel, luni, 30 ianuarie, Sala de împrumut "Adrian Păunescu" a
Ion Luca Caragiale a fost comemorat, la împlinirea a 160 de ani de la naştere, de către elevii şi profesorii Colegiului Tehnic "Decebal" din Turnu Severin. Evenimentul a avut loc la începutul acestei săptămâni î
Reprezentanţii Biroului de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului s-au întâlnit în şedinţă de lucru în vederea programării activităţilor pentru anul
De Sfântul Trifon, sărbătorit de creştini miercuri, 1 februarie, sătenilor din comuna gorjeană Bălăneşti le-au fost sfinţite viile pentru a fi ferite de dăunători şi pentru a avea o recoltă bogată anul
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


