De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Academicianul Silviu Dragomir, omagiat la Deva
În perioada 10-11 februarie a avut loc simpozionul ştiinţific internaţional intitulat "Academician Silviu Dragomir (1888-1962) - 50 de ani de la trecerea în eternitate", organizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, în colaborare cu "Asociaţia Profesorilor de Istorie din România "Clio"", filiala Hunedoara. Manifestarea amintită, având ca scop omagierea personalităţii marelui istoric hunedorean, a debutat cu un parastas săvârşit în Catedrala episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva, la care au luat parte, alături de arhipăstorul locului, Preasfinţitul Gurie, încă trei ierarhi, anume Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În afara preoţilor şi a diaconilor prezenţi, la slujbă au participat şi numeroşi credincioşi. Deschiderea festivă a simpozionului propriu-zis a avut loc în sala de festivităţi a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara. Au urmat mai multe cuvântări festive, rostite de ierarhii prezenţi şi de reprezentanţii instituţiilor de stat şi locale prezenţi în număr mare la acest eveniment. Următorul moment al serii a fost rezervat lansării ultimelor numere ale revistelor "Dacia Creştină", periodic trimestrial al Eparhiei Devei şi Hunedoarei, şi "Perspective istorice", publicaţie bianuală a "Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România "Clio"" - filiala Hunedoara. Cea de a treia parte a fost constituită din susţinerea în plen a patru referate, după cum urmează: "Contribuţia lui Silviu Dragomir la studiul relaţiilor dintre români şi saşi în Evul Mediu" (acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca), "Silviu Dragomir - istoric al fenomenului naţional românesc" (prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca), "Destinul istoricului Silviu Dragomir în România comunistă" (prof. univ. dr. Sorin Şipoş, Universitatea din Oradea) şi "Identităţi confesionale între coabitare şi conflict: cazul Gothatea" (PS Episcop Macarie Drăgoi, Episcopia Europei de Nord). La invitaţia lansată de Episcopia Devei şi Hunedoarei a răspuns un număr mare de clerici şi de credincioşi, între care profesori de religie şi de istorie din judeţ, precum şi reprezentanţii câtorva asociaţii româneşti din Bulgaria, Serbia şi Ungaria. În ziua următoare, în aceeaşi locaţie, s-au susţinut şi celelalte comunicări legate de viaţa, personalitatea şi activitatea ştiinţifică a reputatului istoric hunedorean, împărţite pe două secţiuni: "Silviu Dragomir - direcţii istoriografice", secţiune moderată de acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop şi de pr. dr. Pavel Vesa, şi "Istorie şi spiritualitate românească", secţiune moderată de prof. univ. dr. Nicolae Bocşan şi de pr. lect. univ. dr. Vasile Vlad. (Pr. dr. Florin Dobrei, consilier cultural)