Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
A XI-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Naivă organizat de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, se
Conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Botoşani a anunţat că numărul unităţilor de învăţământ din judeţul Botoşani se va reduce considerabil, începând din anul şcolar 2012-2013, ca urmare a
Concursul judeţean de limbă şi literatură română "Micii alecsandrişti", ajuns la a II-a ediţie, se va desfăşura sâmbătă, 21 ianuarie, la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Iaşi, competiţia
CERN - Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară oferă în acest an studenţilor posibilitatea de a accesa mai multe programe de formare în domenii precum inginerie, IT sau fizică aplicată. Pentru cele peste
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit duminică, 15 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica "Sfânta Treime" din Botoşani. Cu acest prilej au fost citite mai
Ziua poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, şi Ziua Culturii Române au fost sărbătorite la Târgu Neamţ printr-o serie de manifestări cultural-artistice şi duhovniceşti. Acestea au încercat o
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia duminică, 22 ianuarie, Sfânta Liturghie la Biserica
La Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Moineşti a avut loc ieri Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti. PS Ioachim Băcăuanul a slujit Sfânta Liturghie şi a adresat cuvânt de binecuvântare preo
Parohia "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare" din cartierul ieşean Nicolina, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul,
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit ieri, 17 ianuarie, Sfânta Liturghie arhierească în Biserica "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare" din Tulcea cu prilejul zilei hramului. În cadrul Sfintei
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, creştinii Parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" din Galaţi, cartierul Micro 21, şi-au sărbătorit ieri ocrotitorul. În mijlocul lor a fost prezent Înalt Preasfinţitul Casian,
Sfinţii Atanasie şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, sunt cinstiţi astăzi de Biserica Ortodoxă Română, iar cu această ocazie, mai multe lăcaşuri de rugăciune, închinate celor doi sfinţi ierarhi, îşi
Martin Scorsese plănuieşte să realizeze un nou film care să spună povestea martirilor creştini din Japonia, informează portalul creştin ucanews.com. Tim Byron, pastor din Liverpool care activează în prezent
În ajunul sărbătoririi Sfântului Antonie cel Mare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a efectuat o vizită în insula Imbros, locul său de naştere. Sanctitatea Sa Bartolomeu a fost însoţit de Episcopul Athinagoras Si
În ziua de 16 ianuarie, de sărbătoarea Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru, deţinuţii din mai multe penitenciare din ţară au fost vizitaţi de ierarhi şi preoţi care au slujit şi au ţinut cuvinte de
La câteva zile după încheierea sfintelor sărbători de iarnă, Parohia ortodoxă română "Sfântul Vasile cel Mare" din Salamanca, Spania, a îmbrăcat straie de sărbătoare, primind vizita arhierească a
Biserica domnească "Sfântul Antonie cel Mare" - Curtea Veche (Paraclis patriarhal) şi-a sărbătorit ieri, 17 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Slujba Sfintei Liturghii a fost săv
La câteva zile după încheierea sfintelor sărbători de iarnă, Parohia ortodoxă română "Sfântul Vasile cel Mare" din Salamanca, Spania, a îmbrăcat straie de sărbătoare, primind vizita arhierească a
În ajunul sărbătoirii Sfântului Antonie cel Mare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a efectuat o vizită în insula Imbros, locul său de naştere. Sanctiatea Sa Bartolomeu a fost însoţit de Episcopul Athinagoras
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent duminică, 15 ianuarie, în mijlocul credincioşilor Parohiei Timişoara-Fratelia, din Protopopiatul Timişoara I. Ierarhul, î
Duminică, 15 ianuarie 2012, a avut loc la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Câlnic cea de-a doua ediţie a Zilei Culturii Naţionale. Manifestarea a cuprins un recital de poezie eminesciană susţinut
În Duminica a 29-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită la Spitalul Clinic Judeţean al municipiului Arad. Cu acest prilej, chiriarhul a slujit Sfânta Liturghie
Cel mai tânăr contingent de militari voluntari, încorporaţi recent la Batalionul Instrucţie, Comunicaţii şi Informatică "Fraţii Buzeşti" din Craiova, a depus jurământul de credinţă, sâmbătă, 14
În duminica închinată minunii Vindecării celor zece leproşi, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit la altarul Bisericii "Sfântul Ilie" din Craiova. Cu acest
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


