Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Joi, 21 iulie, în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei, a avut loc un concert omagial de muzică bisericească, susţinut de Corala "Nicolae Lungu" şi Grupul psaltic Tronos ale Catedralei
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod, a resfinţit azi dimineaţă pictura paraclisului închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Reşedinţa patriarhală. Pictura
Aniversarea a fost marcată de mulţumire lui Dumnezeu săvârşită în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh
Aniversarea de astăzi, a împlinirii a 60 de ani de dăruire totală lui Hristos de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este o sărbătoare a întregii Biserici Ortodoxe Române, care, în mod liturgic, aduce
Preafericirea Voastră, Preafericite DANIEL, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, preaiubit şi mult dorit frate în Hristos Dumnezeu şi
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a ierarhilor membrii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentaţilor bisericilor şi cultelor din
Mesajul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române citit de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului: Aniversarea de astăzi, a împlinirii a 60 de ani de dăruire totală lui Hristos, de către
Numărul etnicilor români care trăiesc în Bulgaria s-a diminuat drastic în ultimii zece ani, arată datele recensământului populaţiei desfăşurat în luna februarie 2011. Potrivit rezultatelor prezentate, ieri,
Reprezentanţii celor mai puternice economii din Uniunea Europeană, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au stabilit, în noaptea de miercuri spre joi, după o lungă întrevedere,
Cetăţenii români vor avea nevoie de un permis de muncă pentru a lucra în Spania, a anunţat, oficial, Ministerul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, prin intermediul unui comunicat de presă în care se precizează
Moneda Chinei - yuanul - şi băncile chineze sunt binevenite în România, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. "Am discutat încă de la începutul anilor 1990 despre deschiderea de
"Cred că vom reuşi anul acesta să mâncăm şi o pâine mai bună, dacă vom ţine necesarul de grâu în ţară", a subliniat preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu. Recolta de grâu din acest an este una excelentă di
Datele Asociaţiei române de cancere rare arată că aproximativ patru milioane de oameni din Uniunea Europeană (UE) sunt afectaţi de cancere rare, boli care au 186 de forme şi care reprezintă aproximativ 22% din to
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), de la 1 iunie au fost înfiinţate 39 de noi centre de permanenţă în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie. Cele mai multe astfel de
Atunci când un dinte a fost afectat de un proces carios foarte mare, acesta nu poate suporta o obturaţie (plombă) de asemenea dimensiuni. Din aceste considerente, medicul dentist adoptă varianta acoperirii acestuia
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă, în perioada septembrie 2011-noiembrie 2013, 6 programe
Elevii români s-au întors de la cea de-a XVII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinare "Tuymaada", care a avut loc în perioada 13-20 iulie, în Yakuţia, Federaţia Rusă, cu douăsprezece medalii
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, la examenul de titularizare doar 34% dintre cei 1.098 de candidaţi rămaşi în concurs au reuşit să obţină note peste 7 şi vor putea opta
Judeţul Iaşi s-a clasat în acest an pe locul I în topul judeţelor cu cei mai mulţi elevi premiaţi la Etapa Naţională a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice în domeniul Geografiei, care s-a desfăşurat în
În perioada 21-27 iulie 2011, 22 de copii care provin din familii cu posibilităþi materiale reduse se află într-o tabără la Constanþa. Copiii sunt beneficiarii serviciilor gratuite oferite de Centrul de zi
La Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" din Botoşani, vor începe pe 1 august 2011 cursurile şcolii de vară pentru copii şi tineri, organizate pe domenii de activitate şi categorii de vârstă, care se vor
În municipiul Fălticeni a avut loc, în ziua sărbătoririi Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, o procesiune cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început în
Trebuie să recunosc că, deşi s-au scos la Arhiepiscopia din Alba Iulia ediţiile critice ale celor două lucrări monumentale ce le datorăm Mitropolitului Simion Ştefan - Noul Testament şi Psaltirea -, nu mi-a
Reprezentanţii revistelor de teologie din România s-au întrunit la Mănăstirea Râmneţ, judeţul Alba, pentru a discuta mai multe probleme legate de noile reguli de acreditare emise de CNCSIS. Din partea
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


