Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica „Tuturor Sfinţilor“ din Caracal
Cu o istorie de aproape patru veacuri, Biserica "Toţi Sfinţii" din municipiul Caracal este un lăcaş de închinare iubit de credincioşii olteni. Vechiul monument de arhitectură stârneşte curiozitatea şi admiraţia vizitatorilor prin celebra icoană a Sfântului Hristofor ("Sfântul cu chip de lup"), dar mai ales prin activitatea rodnică a preotului paroh Mihai Iagăru şi a enoriaşilor săi.
Municipiul Caracal este situat în judeţul Olt, la 40 de kilometri distanţă de portul fluvial Corabia şi face parte dintr-un areal bogat de vestigii istorice de mare importanţă. În centrul oraşului există câteva dintre bisericile care fac istoria municipiului: Biserica Domnească "Ovidenia", Biserica "Adormirea Maicii Domnului" şi Biserica "Toţi Sfinţii". Aceasta din urmă prezintă interesante elemente arhitectonice, înscriindu-se între monumentele de prestigiu ale oraşului Caracal. Anul construirii edificiului trebuie mai degrabă ghicit, întrucât nu există nici un document care să clarifice acest amănunt. Fiind una dintre cele mai vechi biserici din municipiu, lăcaşul de cult "Toţi Sfinţii" a necesitat o reparaţie capitală pe care a făcut-o postelnicul Stoica Boruzescu în anul 1818. Din păcate, însă, anul reparaţiei a fost trecut pe pisanie ca an de temeluire. Biserica este însă mult mai veche, existenţa ei adâncindu-se cu peste două secole în trecut. Caracteristicile arhitectonice dau mărturie în acest sens, regăsindu-se între secolele XVll şi XVl. De asemenea, tâmpla, construită din cărămidă, prevăzută cu două intrări în loc de trei, constituie o particularitate târzie a secolului al XVII-lea. Prezenţa dragonilor, ce însoţesc vulturul bicefal, indică, de asemenea, o construcţie a sfârşitului de secol XVI. Legenda "Sfântului cu cap de lup" Odată intrat în biserică, este aproape imposibil ca vizitatorul să nu observe icoana Sfântului Hristofor, poziţionată pe peretele din partea de nord. Este o reprezentare cu totul aparte, integrată în tradiţia locului: sfântul are trup de om şi cap de lup. Părintele paroh Mihai Iagăru ne-a relatat legendele care circulă prin partea locului: "Sfântul Hristofor era un bărbat frumos la chip şi, pentru a nu fi ispitit de patima desfrânării, s-a rugat Mântuitorului Hristos să-i dea o înfăţişare hidoasă, de lup sau de câine. Însă altă legendă, mai aproape de realitate, aminteşte că sfântul a fost, la început, un păgân cu o înfăţişare robustă şi îi ajuta pe creştini să traverseze apa unui râu. De aici vine şi numele de "purtător de Hristos"". De o valoare deosebită sunt elementele decorative de exterior: brâuri, ocniţe şi pictura murală care înconjoară complet partea superioară a zidurilor bisericii. Aici sunt reprezentanţi prooroci ai Vechiului Testament. De curând, au fost scoase la lumină, într-o firidă, portretele ctitorilor (donatorilor): jupân Dumitru Băcanul, jupân Toma Cizmarul, jupâniţa Dobriţa. Restaurări şi reparaţii Străbătând secolele, biserica olteană s-a lovit de înverşunarea regimului comunist. A fost închisă mulţi ani şi transformată în depozit. Având o înfăţişare deteriorată, preoţii care au trecut pe la Biserica "Toţi Sfinţii" au încercat să-i redea frumuseţea iniţială. Pictura a fost spălată în anul 1996, când s-au mai făcut şi câteva reparaţii generale. Apoi, din anul 2002, prin osteneala actualului preot paroh Mihai Iagăru, şi a inimoşilor săi enoriaşi, au fost aduse alte îmbunătăţiri: iconostasele au fost schimbate, s-au cumpărat veşminte noi pentru Sfânta Masă, iar ceea ce este cel mai important - biserica este cuprinsă într-un proiect de restaurare. Deşi sprijinul financiar întârzie să apară, părintele are în plan realizarea unor reparaţii la turle şi acoperiş, schimbarea duşumelei, consolidări exterioare. O altă bucurie a credincioşilor care vin să se închine la Biserica "Toţi Sfinţii", precum şi a grupului de tineri, îndrumat de părintele Mihai, este aceea de a se ruga la Icoana Maicii Domnului "Prodromiţa", copie autentificată a Icoanei Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Prodromu din Muntele Athos. La intrarea în biserică, în anul 2003 a fost ridicată o troiţă pentru cinstirea eroilor neamului.