Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Astăzi, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în audienţă pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan, Arhiepiscop de Tsagheri şi Lentekhi din Biserica Ortodoxă a Georgiei.
Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox roman al Europei de Nord, împreună cu părintele paroh Mihai Marius Hornicar și cu părintele Avraam Gînju, a săvârșit duminică, 19 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţie deschisă pe loturi pentru proiectarea şi execuţia prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii a 84 de creşe şi grădiniţe în şase
La sfârşitul lunii iulie, circa 21 de kilometri de autostradă vor fi deschişi circulaţiei pe legătura Medgidia-Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, traseul pe care se va putea
Un număr de 1.480 de angajaţi ai unor companii aflate sub autoritatea sau coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri urmează a fi disponibilizaţi în 2011, impactul bugetar al acestei
Numărul românilor care au venit în Marea Britanie pentru a-şi căuta un loc de muncă s-a triplat în ultimul an. Aproape 17.500 de cetăţeni români au sosit anul trecut în Albion, potrivit unei statistici
Liberalul Dorin Chirtoacă a câştigat la limită alegerile pentru Primăria Chişinău, cu 50,6% din voturi, a anunţat Consiliul Electoral de Circumscripţie, după procesarea tuturor voturilor. Lupta a fost
Astăzi, de la ora 17:00, la Galeriile "Pod-Pogor" va avea loc vernisajul expoziţiei "Nouă". Evenimentul, organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală "Junimeaâ90" şi Facultatea de Arte
În perioada 4-15 iulie, la Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir", se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară "Paşi spre succes". În cadrul proiectului vor fi implicate două grupe de elevi de gimnaziu ş
Absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut ieri proba scrisă la disciplina Limba şi literatura română în cadrul examenului de Evaluare Naţională. Varianta de subiect extrasă, cea cu numărul 7, a vizat un grad
În aceste zile, Parcul Copou este înţesat de copii dornici să-şi însuşească meşteşugurile tradiţionale româneşti în cadrul celei de-a patra ediţii a taberei de creaţie populară "Micii meşteri din
Casa socială a parohiei "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" şi "Sfânta Muceniţă Varvara" - Nicoriţă din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a găzduit duminică, 19 iunie, lansarea cărţii "Pe urmele
O delegaţie din Grecia a adus în dar sâmbătă, 18 iunie, la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" - Mărăţei 1 din Piatra Neamţ racla ce adăposteşte moaşte ale Cuvioşilor Părinţi ucişi în Mănăstirea
Credincioşii din parohia Giurgeşti-Costeşti, Protopopiatul Paşcani, au avut bucuria de a participa sâmbătă, 18 iunie, la slujba de sfinţire a casei sociale şi a locuinţei pentru familia preotului paroh. Mai
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi IPS Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia) au sfinţit duminică altarul Bisericii
Centrul social de zi pentru copii "Sfântul Vasile cel Mare" al Asociaţiei Vasiliada, filiala din Târgu Jiu, a organizat vineri, 17 iunie, o excursie de o zi pe cursul apei Şuşiţa Verde, în localitatea Ursaţi,
Săptămâna aceasta, studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova vor susţine examenul de licenţă. Examenul constă în evaluarea cunoştinţelor dobândite pe parcursul celor patru ani de studiu, precum şi
Parohia Dobriceni din Protoieria Slatina II Nord, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, a găzduit săptămâna trecută Cercul pastoral-misionar cu tema "Importanţa predicii la fiecare slujbă în contextul unei lumi di
Sute de credincioşi din municipiul Drăgăşani au participat sâmbătă, 18 iunie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar
În Duminica Tuturor Sfinţilor, prima de după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii "Toţi Sfinţii" - Băşica din
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţi în Bărăgan, filiala Mehedinţi, a organizat sâmbătă, 18 iunie, o serie de manifestări comemorative cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la deportările în B
Elevii de la Şcolile Gen. Nr. 5 şi Nr. 7 de pe raza Parohiei "Buna Vestire" Mediaş, alături de dascălii lor, au încheiat anul şcolar şi, după tradiţie, au mulţumit Bunului Dumnezeu pentru toate cele dăruite
La Mănăstirea Ţeghea din judeţul Satu Mare a fost sărbătorit hramul Tuturor Sfinţilor, mii de credincioşi participând la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al
În 19 iunie 2011, Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfinţit biserica monument istoric din satul Fodora, Protopopiatul Jibou, slujind apoi Sfânta
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


