Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a‑l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
De curând a fost deschis publicului vizitator situl arheologic al unei mănăstiri creştine din Emiratele Arabe Unite, veche de peste 1400 de ani. Acesta este singurul sit arheologic creştin care datează din
Duminică, 13 februarie, începând cu ora 9.00, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica "Sfântul Ierarh Vasile cel Mare" din cartierul Inel 2, str. Ion N
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis, ieri, punerea sub arest preventiv a nu mai puţin de 86 de persoane (poliţişti de frontieră, agenţi vamali, contrabandişti, intermediari) implicate în fapte de
Încă 285 de parcuri vor fi construite la nivel naţional, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, alocarea sumei de 214 milioane de lei din Fondul de Mediu. Hotărârea de Guvern cuprinde o listă de 28
Povara fiscală pe muncă va trebui redusă şi este posibil ca aceasta să se întâmple în a doua jumătate a acestui an, a declarat, ieri, consilierul prim-ministrului Emil Boc, Andreea Paul Vass, la un seminar
În ceea ce priveşte varianta destinată persoanelor juridice, ministrul Mediului a declarat că vor fi sprijinite în continuare spitalele, creşele şi, mai nou, cultele religioase. Finanţarea acordată de stat nu po
Biblioteca Judeţeană "Gh. Asachi" din Iaşi împreună cu revista culturală "Cronica" îi invită pe liceenii ieşeni să participe la concursul "Dragobetele sărută fetele". Competiţia va consta în redactarea
Filmul "Vis de ianuarie", regizat în 1978 de Nicolae Opriţescu, va putea fi urmărit, joi, 17 februarie, la Centrul Cultural Gaudeamus din capitala Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Institutului Cultural
Uniunea Scriitorilor din România (USR) a anunţat lansarea Concursului de volume deschis tinerilor autori, sub 35 de ani, ediţia 2011. Potrivit Uniunii, manuscrisele trebuie depuse sau trimise poştal la secretariatul
Sâmbătă, 12 februarie, cenaclul literar judeţean al liceenilor suceveni "Săgetătorul" organizează în aula Colegiului Naţional "Petru Rareş" o nouă întâlnire în cadrul căreia vor fi prezentate două volume
Până la data de 20 martie, publicul iubitor de frumos este invitat să admire, la Grădina Botanică "Anastasie Fătu" din Iaşi, expoziţia cu specii de plante exotice "Mesaje cu flori". În cadrul expoziţiei sunt pr
Statul va susţine educaţia timpurie prin acordarea unor cupoane sociale în funcţie de veniturile părinţilor, însă acest sprijin s-ar putea acorda abia de la anul viitor, întrucât acest capitol din Legea
Zilele trecute, aflându-mă prin cetatea Iaşilor şi călătorind cu tramvaiul, într-o staţie s-a urcat un copil fredonând un cântec trist, uşor stâlcit, ce "trebuia" să înmoaie inimi darnice. A mers din loc
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" din Buhuşi, cu prilejul Sinaxei preoţilor din
La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii în cadrul căreia tema "Sfânta Taină a Botezului. Practici greşite" a fost prezentată de pr. Dumitru Păduraru de la parohia
În parohia "Sfinţii Voievozi" - Belceşti, Protopopiatul Hârlău, a fost adusă ieri-dimineaţă de la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi crucea care cuprinde moaşte a 15 sfinţi. Pelerinajul a avut loc cu
În parohia cu hramurile "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" şi "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" - Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea Cercului pastoral-misionar "Sfântul Ioan
În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri şedinţa de lucru a Consiliului eparhial Iaşi, prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În prima parte
Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a împlinit ieri, 10 februarie, 92 de ani. Părintele Iustin s-a născut în 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni,
Biserica "Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie" din Iaşi şi-a serbat ieri hramul. Cu prilejul sărbătorii de anul acesta, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele sfântului ocrotitor a primit un baldachin
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" organizează, din 2005, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici care participă la slujbe în Biserica "Sfinţii Î
La Centrul Eparhial din Alba Iulia a avut loc, în 8 februarie, întâlnirea anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Clerului din Arhiepiscopia Alba Iuliei, informează Trinitas TV, citat de www.basilica. Şedinţa,
Angajaţii pot opta să contribuie la finalizarea Centrului de Îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie" al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, direcţionând 2% din impozitul pe venit. Formularul poate fi ri
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopia Sălajului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Centrul Şcolar pentru Educaţie
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 80 „Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou) era foarte
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


