Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
La Ampoița, judeţul Alba, a avut loc în perioada 2‑5 septembrie, activitatea „Tabăra din vatra satului «Prietenii Sfintei Cuvioase Parascheva»”, organizată la inițiativa parohiilor ortodoxe din comuna
În cadrul Protopopiatului Brașov, la Centrul socio‑cultural „Sfânta Eugenia” din Tărlungeni, au avut loc taberele de vară pentru copiii cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani. Pe parcursul celor șase
Joi, 5 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat la manifestările dedicate zilelor cultural-duhovnicești ale Protoieriei Moinești. În cadrul acestora a fost întâmpinată racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu și a avut loc procesiunea „Calea Sfinților”, precum și o slujbă de binecuvântare a copiilor la început de an școlar.
În zilele de 30 și 31 august a avut loc la mănăstirea ucraineană Pereu, județul Timiș, prima ediție a taberei ortodoxe a bucuriei pentru adulți, la inițiativa ieromonahului Nicolae Danco, duhovnicul
Joi, 5 septembrie, de sărbătoarea Sfinților Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea
La aproximativ un an de la reînhumarea numismatului și industriașului Constantin Orghidan, Episcopia Caransebeșului a organizat un eveniment cultural‑comemorativ dedicat acestuia. Astfel, joi, 5 septembrie, în
Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol, Cipru, şi-a sărbătorit astăzi ocrotitorul spiritual, cu prilejul pomenirii minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail. Sfânta Liturghie a fost oficiată
După praznicul Adormirii Maicii Domnului, Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei a continuat programul de tabere pentru tineret cu alte serii. Prima dintre acestea s-a desfășurat pe Valea Mureșului Superior, iar cea de-a doua, la poalele Munților Făgăraș. De acestea au beneficiat 48 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.
În perioada 2-3 septembrie, mai mulţi membri ai Asociației de tineret „Bractwo Młodzieży Prawosławnej” - „Asociația Tinerilor Ortodocși” din Polonia s-au aflat în vizită în Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei. Asociația este formată, la nivel național, din șase filiale, câte una în fiecare eparhie, iar îndrumătorul spiritual al asociației este Înaltpreasfințitul Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Bielsko, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
La finalul vacanței de vară din acest an, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat activitățile dedicate copiilor și tinerilor, desfășurate în cadrul programelor eparhiale cunoscute. Grupuri de elevi din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, a avut loc marți, 3 septembrie 2024, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit
Universitatea Națională de Muzică din București a fost miercuri, 4 septembrie, gazda unui concert de excepție susținut de Grupul psaltic „Psalmodia” al acestei instituții. Concertul se înscrie în calendarul
Peste 20 de bunici din căminul pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Bogdănești, Suceava, au avut ocazia să meargă pentru prima dată în viața lor într‑o stațiune turistică - Techirghiol, o
Duminică, 1 septembrie, credincioșii din Chișinău s‑au adunat cu emoție și recunoștință la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” pentru a sărbători 34 de ani de arhierie ai
Parohia Oborul Vechi din Capitală își va sărbători luni, 9 septembrie 2024, hramul închinat Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. În acest an, credincioșii bucureșteni se vor putea închina la racla cu un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Timp de cinci zile, la Caransebeș, se va desfășura „Tabăra din inima familiei”, organizată de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului și ATOR Banatul de Munte. Miercuri, 4 septembrie, s‑a
Clericii din Protoieria Sector 1 Capitală s-au reunit joi, 5 septembrie, în cadrul unei ședințe administrative. Întâlnirea s-a desfășurat la biserica parohiei bucureștene Kretzulescu și a avut pe ordinea de zi prezentarea noului protopop al acestei protoierii, părintele dr. Victor-Lucian Georgescu, parohul bisericii gazdă a întrunirii.
În prima zi a noului an bisericesc, 1 septembrie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s‑a aflat în mijlocul celor peste 1.000 de
În Duminica a 10‑a după Rusalii, 1 septembrie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit Biserica „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe” din Lupeni, Protopopiatul Petroșani,
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, le‑a vorbit marți, 3 septembrie, credincioșilor de la Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol despre istoria
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, a primit marţi, 3 septembrie, la Reşedinţa Arhiepiscopală din Nicosia, delegaţia Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, ce se află zilele acestea în insula Cipru, cu moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian de la parohia bucureşteană Zlătari.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s‑a întâlnit marți, 3 septembrie, cu Excelența Sa Dan Mihalache, ambasadorul României în Cipru. Împreună cu
Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Antonie cel Mare de la Biserica Domnească „Sfântul Anton”‑Curtea Veche din Capitală, Paraclis Patriarhal, va fi dusă în pelerinaj în perioada 7‑8
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit astăzi o slujbă de pomenire pentru pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, chiar în ziua înmormântării
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


