După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Zilele Artei Bizantine la Muzeul Mitropoliei Clujului
„Zilele Artei Bizantine”, manifestare ajunsă la cea de-a 20-a ediție în acest an, a prilejuit întâlnirea publicului clujean, în perioada 9-12 octombrie, cu arta sacră și muzica psaltică de sorginte bizantină. Inițiat de către lect. univ. dr. Sorin Albu, evenimentul a cuprins, pe parcursul celor patru zile, o multitudine de întâlniri, vernisaje de expoziții, concerte, un simpozion internațional și participarea Grupului „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat în acest context de către prof. univ. dr. Grigorios Anastasiou - invitatul de onoare al „Zilelor Artei Bizantine” din acest an, la câteva slujbe bisericești în lăcașuri de cult clujene.
Muzeul Mitropoliei Clujului, care este pentru cel de-al treilea an consecutiv co-organizator al evenimentului, a găzduit vineri, 11 octombrie, două momente importante din programul „Zilelor Artei Bizantine”: vernisajul expoziției de manuscrise din sfera cântului bizantin și a unor creații artistice de inspirație bizantină (icoane pe lemn, mozaicuri, sculptură în piatră și în lemn, miniaturi etc.) și microrecitalul de muzică bizantină susținut de către prof. univ. dr. Grigorios Anastasiou, oaspetele elen interpretând Anagramismele Sfântului Ioan Cucuzel.
Întâlnirea, desfășurată în prezența unui public numeros, s-a bucurat de participarea și cuvântul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a prof. univ. dr. Elena Ene Drăghici‑Vasilescu (Oxford University), a lect. univ. dr. Sorin Albu și a reprezentanţilor Muzeului Mitropoliei Clujului. Expoziția de artă sacră bizantină rămâne deschisă, pentru toți cei interesați, pe parcursul următoarelor săptămâni.



.jpg)
