În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Trei ierarhi în slujire la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
În Duminica a 21-a după Rusalii, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix.
Venerabila ctitorie mușatină, ce o are ca protectoare pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, încă din vremea voievodului Alexandru cel Bun, s-a umplut de lumina bucuriei sărbătorii în ajunul hramului prin împreuna liturghisire a celor trei ierarhi, cărora s-au adăugat întru slujire preoți și diaconi, în prezența credincioșilor romașcani veniți pentru a se împărtăși din darurile comuniunii în rugăciune.
Referindu-se la pasajul evanghelic din Duminica a 21-a după Rusalii, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Părinte Ieronim a motivat alegerea Mântuitorului de a transmite învățăturile Sale prin intermediul pildelor: „Am ascultat o Evanghelie completă, în sensul că Mântuitorul Hristos nu doar rostește această pildă, ci o și tâlcuiește. Ea este o pildă esențială referitoare la receptarea cuvântului lui Dumnezeu în lume. La întrebarea ucenicilor referitoare la înțelesurile pildei și aprecierea Mântuitorului, Care spune că sunt unii care au ochi și nu văd și urechi de auzit, dar nu înțeleg, înțelegem că nu toți cei care se îmbulzesc pentru a asculta cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos erau cu inimă curată. Erau între ei cărturari și farisei, oameni care nu Îl iubeau pe Mântuitorul Iisus, nu-L primeau ca pe un Fiu al lui Dumnezeu. Gândul lor era doar să-L prindă în cuvânt și să-L condamne la moarte, de aceea rostește pilde, pentru că acestor nevrednici nu le este dat să înțeleagă profunzimea prezenței și a lucrării lui Dumnezeu în lume”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a anunțat faptul că Sfânta Liturghie arhierească de duminică deschide seria evenimentelor dedicate sărbătorii hramului Catedralei Arhiepiscopale de la Roman, și, referindu-se la pelerinajul din aceste zile către ocrotitoarea Moldovei, a subliniat faptul că fiecare om este un pelerin prin viață către Împărăția lui Dumnezeu. În acest pelerinaj către Hristos, Care Se oferă ca pâine a nemuririi, îi avem alături pe sfinți: „Facem începutul sărbătorilor închinate Sfintei Parascheva de la Roman, dar și de la Iași pentru faptul că cele două cetăți s-au unit în același duh, purtând duhul străvechi și sfânt al maicii noastre Parascheva. În calitate de pelerini prin această viață avem întotdeauna compania sfinților, și când avem această companie, atunci împărțim aceeași pâine, care înseamnă a urma pe Hristos, Care este Pâinea vieții care ne hrănește și ne satură ca să dobândim acea putere și energie necreată în perspectiva urcușului duhovnicesc către Eshaton. Mulțumim lui Dumnezeu, Care ne-a dat posibilitatea să umplem în această zi candelele sufletelor cu lumina Duhului Sfânt și ne dorim ca ea să rămână aprinsă, pentru că lumina aceasta nimeni nu o poate stinge indiferent câte furtuni se vor abate asupra noastră”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit celor doi ierarhi care, în calitatea lor de pelerini spre Iași, s-au oprit la Roman pentru a împodobi slujbele închinate ocrotitoarei Catedralei Arhiepiscopale și a întregii eparhii.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diaconia” al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.