Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Dozator de lapte, în piaţă O societate comercială cu capital italian a montat în Piaţa Mihai Viteazul, din municipiul Arad, un dozator de la care doritorii pot achiziţiona, la preţul de 3 lei/litru, lapte
▲ Piaţa auto din Arad, una dintre cele mai mari din ţară, a rămas, duminică, aproape fără clienţi ▲ „În mod cert, noile taxe vor fi o grea lovitură atât pentru vânzătorii de maşini, cât şi pentru
Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) a Primăriei Târgu-Jiu a pregătit un program special pentru sărbătorile de iarnă, dedicat pensionarilor şi persoanelor defavorizate din municipiul reşedinţă de ju
▲ Circulaţia pe drumurile naţionale este afectată de condiţiile meteorologice nefavorabile, iar pe drumurile situate în zonele montane se circulă greu, din pricina stratului de zăpadă depus în urma ninsorilor
Concert de colinde, la Catedrala mitropolitană din Iaşi Corul „Lirodia“ al Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ din Iaşi va susţine vineri, 13 decembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Biserica
Duminică, 7 decembrie, diaspora românească din nordul Greciei a organizat un moment de celebrare a Zilei Naţionale a României. Evenimentul a avut loc în Biserica „Sf. Pantelimon“ - Polihni, situată la
Miercuri, 3 decembrie a.c., de ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei vor participa la funeraliile vrednicului de pomenire Patriarhul Alexei
▲ Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad, sâmbătă, 6
Trusoul pentru nou-născuţi se acordă şi în 2009 Guvernul a prelungit termenul de acordare a contravalorii în lei a trusoului pentru nou-născuţi, contravaloare prevăzută de Legea nr. 482/2006, până la sfâr
Guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Liviu Mihaiu, a declarat că, printr-o bună campanie publicitară, ar putea fi atraşi spre Deltă sute de mii de turişti străini deodată.
▲ Prin acest sistem, fiecare companie va primi un anumit punctaj, în funcţie de care se va stabili frecvenţa controalelor şi numărul concret de ore alocate în acest scop ▲ „Pentru România, va fi o
Autorizaţia de construire şi anexele acesteia au caracter public şi se pun la dispoziţia publicului spre informare pe pagina proprie de web a autorităţii administraţiei publice locale emitente sau, după caz,
▲ Printre membrii reţelei se numără şi zece poliţişti, cel mai important nume din lista acuzaţilor fiind şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV)
Campania „Alină Durerea“, în Arhiepiscopia Bucureştilor În perioada 11 octombrie 2008-11 ianuarie 2009, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în colaborare cu centrul de îngrijiri pal
Sâmbătă, 6 decembrie, la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, a avut loc la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma Adunarea Constitutivă a Asociaţiei Tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a
Cel de-al doilea mare oraş din Episcopia Dunării de Jos, municipiul Brăila, şi-a sărbătorit sâmbătă ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Nicolae, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei
Întrunit pe 6 decembrie 2008, la Reşedinţa patriarhală din Peredelkino, în apropiere de Moscova, sub preşedinţia IPS Mitropolit Vladimir de Sankt Petersburg şi Ladoga, decan de vârstă, Sinodul Permanent al
Ieri, în Duminica a XXVII-a după Rusalii, în paraclisul patriarhal, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
▲ Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, adresat cu prilejul primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, vineri, 5 decembrie 2008 ▲ Istorie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit, în cadrul vizitei pastorale de la sfârşitul acestei săptămâni, de la Arad, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor „Aurel Vlaicu“ şi
Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia, împreună cu Radio Reîntregirea şi ProTV Alba, a organizat ieri, 5 decembrie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul de colinde „Dar din dar“, susţinut
La aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea Corului Naţional de Cameră Madrigal şi a 40 de ani de la imprimarea primului disc de colinde „Şiraguri de icoane ale sufletului românesc“, Preafericitul Părinte
▲ Ieri, Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (UAIC) a găzduit ediţia I a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios“, la care au participat IPS Teofan, IPS
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


