Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preoți și credincioși din cele cinci protopopiate ale județului Prahova se vor reuni în Ploiești sâmbătă, 27 aprilie, la pelerinajul tradițional de Florii. Manifestarea religios‑misionară se va organiza
Cu ocazia hramului Mănăstirii Viforâta, marți, 23 aprilie, obștea monahală a vechii ctitorii voievodale s‑a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și
Încă din anul 1995, la propunerea Consiliului Local al Municipiului Tecuci și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, orașul gălățean îl care ca ocrotitor
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat marți, 23 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” din municipiul Tulcea, al cărei lăcaș este cunoscut și sub numele de
În după-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Biblioteca Sfântului Sinod din Capitală a găzduit un eveniment cultural deosebit, organizat în colaborare cu Ambasada Georgiei în România și cu compania georgiană
În Duminica a 5‑a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfânta Treime” din Dăișoara, județul Brașov, și a
Protopopiatul Tinca, în colaborare cu Centrul eparhial, a organizat conferința „Generația Dopaminei. Promisiuni și capcane fiziologice în lumea plăcerilor interzise”, susținută de arhid. Adrian-Sorin
În Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în Duminica a 5‑a din Postul cel Mare, la ceas de seară, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către soborul preoților Protoieriei
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit în Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca la Altarul de vară amenajat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost cinstit în ziua sa de pomenire, marți, 23 aprilie, în biserica pe care o ocrotește din lavra ilfoveană Cernica. Cu acest prilej, Liturghia Darurilor
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba de prohodire după
De Ziua Forțelor Terestre în Capitală au avut loc marți, 23 aprilie 2024, ceremonii militare și religioase pentru a marca împlinirea a 165 de ani de existență a acestei categorii de forțe ale armatei, care îl
Sute de credincioși au participat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte‑sfințite, săvârșită la ctitoria Doamnei Elena Rareș din 1551. Slujba, specifică
Credincioșii din localitatea Curagău, comuna Comarna, județul Iași, l-au întâmpinat duminică dimineață, 21 aprilie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, iar la final, a oficiat Taina Botezului pentru cel de-al șaptelea prunc al preotului paroh.
Credincioșii parohiei argeșene Florica din orașul Ștefănești au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor duminică, 21 aprilie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului,
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Dăeni, județul Tulcea, a primit duminică, 21 aprilie, vizita Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit cu acest prilej Sfânta
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit duminică, 21 aprilie, Sfânta Liturghie în Parohia Dara din comuna buzoiană Pietroasele. Înaltpreasfinția Sa a slujit în
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din județul Călărași. Sub protia Preasfinției Sale au slujit părintele arhimandrit Rafail Mîț,
Membrii ASCOR Iași anunță ultima conferință din Postul Mare, intitulată „Tot mai mult. Economie, Cultură, Științe. 3 lecții spirituale de pe urma căderii primilor oameni, întrevăzute în lumina Învierii
Duminică, 21 aprilie, a fost un moment de bucurie pentru credincioșii Parohiei Vasile Goldiș, Protopopiatul Ineu, județul Arad, întrucât în mijlocul comunității s‑a aflat Înaltpreasfințitul Părinte
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vizitat duminică credincioșii din Filia Știnăpari aparținătoare Parohiei Cărbunari din Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. Ierarhul a
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați s-a desfășurat sâmbătă, 20 aprilie, etapa județeană a Olimpiadei naţionale interdisciplinare de limba și literatura română și religie
Prima conferință preoțească din 2024 din Arhiepiscopia Timișoarei a avut ca temă Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Desfășurată la Parohia Fabric din Timișoara Vest, conferința a reunit
Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și cu Preasfinţitul Gherontie Hunedoreaul, Arhiereu-vicar al
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


