Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 6 august, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Techirghiol, stavropighie patriarhală, județul
Mănăstirea Slănic din județul Argeș și‑a sărbătorit duminică, 6 august, unul dintre hramuri, închinat praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Încă de la primele ore ale
Ajunul praznicului Schimbării la Față a Domnului are o semnificație comemorativă deosebită în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în special în acest an, 2023, când se împlinește un secol de la începerea
Continuând o frumoasă tradiţie, în postul Adormirii Maicii Domnului, în parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos este purtată în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam.
Cu prilejul sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, 6 august, numeroși credincioși au venit la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de
De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, credincioșii din satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, județul Botoșani, cel mai nordic punct teritorial al României și satul natal al sfântului, au participat
După mai multe lucrări care au vizat restaurarea, repararea, înfrumusețarea și dotarea bisericii din localitatea Plopeni Sat, Protopopiatul Ploiești Nord, județul Prahova, sfântul lăcaș a primit veșmântul sfi
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s‑a aflat duminică, 6 august, în ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii ilfovene Cernica, care și‑a sărbătorit
Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului a fost sărbătorit duminică, 6 august, și pe Colina Bucuriei din București. La Catedrala Patriarhală, credincioșii și pelerinii au participat la Sfânta Liturghie
La Paraclisul Catedralei Naționale a fost cinstit cu multă evlavie sâmbătă, 5 august 2023, unul dintre cei mai cunoscuți nevoitori români ai veacului precedent, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. Încă din
În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”- Nou, Paraclis patriarhal
În plină perioadă de vară, șantierul Catedralei Naționale s‑a extins considerabil, lucrările desfășurându‑se într‑un ritm susținut. În exterior se lucrează la învelitoarea din tablă și ornamentele
Arhiepiscopia Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret, a organizat, în a doua jumătate a lunii iulie, la Centrul de tineret „Sfântul Ioan Valahul” de la Cetea alte două serii de tabără, una pentru copii cu
În Parohia Lunca Moților din Protopopiatul Brad, s‑a desfăşurat „Școala de vară din tinda Bisericii”, ediția a treia, în perioada 31 iulie - 6 august, în colaborare cu Parohia Rișculița, prin implicarea
Muzeul icoanei și al cărții vechi Museikon, din Alba Iulia, găzduiește, în perioada 1‑31 august, o nouă expoziție iconografică, intitulată generic „Salonul de Artă Creștină”, care reunește creațiile
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit joi, 3 august, Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din
Părintele Constantin Mihoc, fost cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi slujitor la Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din
Sute de timișoreni au sărbătorit joi, 3 august, alături de oficialități, ziua orașului: 104 ani de la unirea Banatului cu România și, totodată, de la instaurarea administrației românești în
În istorica cetate de scaun voievodală și reședință vlădicească de la Târgoviște, vor avea loc, în zilele de 10 și 11 august 2023, evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s‑a întâlnit, în după‑amiaza zilei de miercuri, 2 august 2023, cu copiii și tinerii participanți la tabăra rurală „Copilărie și credință”,
Joi, 3 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, i‑a vizitat pe beneficiarii Unității Medico‑Sociale din Răducăneni. Ierarhul i‑a binecuvântat şi
Activitatea desfășurată atât de sectoarele de resort, cât și de protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în primele șase luni ale anului 2023 a fost evaluată joi, 3 august 2023, în Sala „Pimen
În ultima săptămână a lunii iulie, parohia brașoveană Bartolomeu Nord a organizat o tabără de vară, dedicată în special tinerilor care au participat la slujbe şi la activitățile de voluntariat. Fiind
Copiii din corul Bisericii „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” împreună cu preotul paroh Avram Mihail au organizat un eveniment intitulat „Festivalul bucuriei”. Manifestarea a avut loc sâmbătă, 29
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


