Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a prezentat înțelesul duhovnicesc al sărbătorii, precum și evenimentele istorice care au avut loc în legătură cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Hristos Domnul pentru mântuirea neamului omenesc.
Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că sărbătoarea aceasta a început prin aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare: „În anul 326, împăratul Constantin, cel ce văzuse semnul Crucii pe cer, a trimis-o pe mama sa Elena, împărăteasa, la Ierusalim ca să caute crucea pe care a fost răstignit Hristos. Ea a fost însoțită de soldați, dar a avut de la împărat multe daruri de aur pentru a plăti pe cei care o ajută să găsească lemnul Sfintei Cruci. A aflat de la bătrânii din Ierusalim, care cunoșteau din tradiție locul în care crucea lui Hristos și a celor doi tâlhari răstigniți împreună cu El au fost ascunse, și acel loc era într-o peșteră sub un templu păgân, construit din ordinul împăratului Adrian în anul 119 și închinat zeiței Venus și zeului Jupiter. Atunci a cerut permisiunea de la împăratul, iar el a dat poruncă să fie dărâmat templul păgân. Astfel, Sfânta Elena a putut face săpături sub locul în care a fost construit templul. Avea misiunea să găsească lemnul Sfintei Cruci și să pună temelie pentru o biserică mare, și anume «Biserica Învierii». Astfel, după multe osteneli și cheltuieli, s-a ajuns la peștera respectivă și au fost găsite cele trei cruci, iar printr-o lucrare minunată s-a descoperit care este crucea cea de viață făcătoare a lui Hristos prin vindecarea unei femei bolnave. Aceasta s-a atins de cele trei cruci, iar când s-a atins de crucea Domnului, s-a făcut sănătoasă. Atunci, Împărăteasa Elena, în anul 328, a dăruit această cruce Episcopului Ierusalimului, Macarie, care a urcat pe un amvon și a arătat poporului crucea primită. Atunci poporul a răspuns prin rugăciunea «Doamne, miluiește!» repetată de multe ori”.
De asemenea, Preafericirea Sa a reliefat faptul că sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne aduce aminte și de sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt cu hramul „Învierea Domnului” din Ierusalim, în anul 335, cât și de biruința creștinilor asupra perșilor păgâni care au luat Crucea, dar au fost obligați să o înapoieze. „Mai târziu, biserica aceea care s-a construit pe locul unde a fost Golgota și mormântul Mântuitorului s-a terminat. În data de 13 septembrie 335 a fost sfințită, iar în ziua următoare, 14 septembrie, a fost din nou arătată Crucea Mântuitorului celor prezenți acolo, fiind ridicată tot pe un amvon în interiorul bisericii. Aceasta a fost o pecetluire a sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci în Biserica Sfântului Mormânt, construită din porunca Împăratului Constantin. Sfânta Elena nu mai era în viață, ea trecând la Domnul în anul 329. În anul 335 era încă în viață Episcopul Ierusalimului, Macarie. Acesta a ridicat în noua Biserică a Sfântului Mormânt pe amvon Sfânta Cruce a lui Hristos. Așa, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt, în 14 septembrie, se făcea pomenirea Înălțării Sfintei Cruci. Aceasta a continuat și Sfânta Cruce a fost cinstită și mai târziu ca biruință asupra perșilor. În anul 614, perșii au atacat Țara Sfântă și au jefuit Ierusalimul și au luat ca pradă Sfânta Cruce și au dus-o în capitala lor, la Ctesiphon. Atunci, împăratul bizantin Heraclie a început un război foarte greu împotriva perșilor, care a durat din 614 până în 628, când perșii au fost învinși și au fost obligați să returneze crucea, pe care au dus-o la Constantinopol. În anul 629, crucea a fost trimisă de la Constantinopol la Ierusalim, de unde a fost furată. A fost predată Patriarhului Ierusalimului, Zaharia, care în data de 14 septembrie 629 a ridicat crucea pe amvon în Biserica Învierii și a arătat poporului crucea, care a fost recuperată de la perși. Astfel, Sfânta Cruce a fost înălțată din nou în fața poporului, ceea ce a întărit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, a confirmat-o și a consolidat-o”, a reliefat Întâistătătorul Bisericii noastre.
La final, Patriarhul României a subliniat că această sărbătoare este pentru credincioși un îndemn de a se înălța duhovnicește în împrejurări grele ale vieții și de a cere ajutorul lui Dumnezeu în viața lor. „În mod deosebit înțelegem faptul că această cruce a lui Hristos este nu doar semnul suferinței celor care au mărturisit pe Hristos, mai ales martirii, ci este și semnul biruinței prin puterea Învierii lui Hristos, care a dăruit martirilor sau mucenicilor această putere de a nu răspunde la ură cu ură și la violență cu violență. De aceea ei sunt numiți buni biruitori mucenici, pentru că au avut iubirea smerită și milostivă a lui Hristos prezentă în ei. Astăzi, în ziua de sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci, ne gândim că Hristos Domnul, prin cruce, a schimbat suferința în biruință și ne dăruiește putere să purtăm crucea vieții noastre, a încercărilor, ostenelilor, a dăruirii de sine pentru a ajuta pe semenii noștri, a părinților care cresc copii și îi educă în credință, a soților care împreună se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței. (…) Crucea aceasta poate fi purtată mai ușor dacă ne rugăm stăruitor Domnului Iisus Hristos Cel răstignit și înviat ca să ne ajute. El este prezent alături de cei care Îl cheamă în ajutor și transformă suferința în biruință. Astfel, semnul Sfintei Cruci nu este doar podoaba Bisericii, ci este și semnul iubirii milostive a lui Hristos față de noi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
.jpg)
