Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezultatele unui studiu Allianz-Ţiriac realizat de Curs, în
Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezultatele unui studiu Allianz-Ţiriac realizat de Curs, în
Războiul din Orientul Mijlociu afectează grav piețele de energie și combustibil ale țărilor din Uniunea Europeană. Potrivit comisarului pentru energie, Dan Jorgensen, chiar dacă nu vor fi probleme de
Ample manifestații care includ ocuparea piețelor principale din marile orașe au loc în aceste zile în Spania, ca reacție la evacuarea forțată din locuință a unei octogenare și pentru a cere protejarea
Studenții din circa 30 de universităţi s-au alăturat liceenilor care, în toată Franţa, organizează blocaje și protestează din cauza spațiilor de învățământ deteriorate, a supraaglomerării claselor și a
Premierul britanic Andy Burnham este de părere că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare toate formulele de apropiere de blocul comunitar, inclusiv o eventuală revenire în UE, relatează Reuters. După ce a af
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
La Palatul Culturii - Muzeul de Istorie a Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, va fi expus, în perioada 4-30 octombrie 2026, steagul de luptă al Sfântului Voievod Ștefan cel
La Palatul Reduta, din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, va avea loc marți, 6 octombrie 2026, vernisajul expoziției „Arta născută din durere”, care reunește creațiile a doi
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de preoți din cadrul Administrației eparhiale, a efectuat o vizită pastorală, miercuri, 19 octombrie 2022,
Episcopul Iosif Gafton, preot slujitor al parohiei prahovene Rotari în perioada 1925‑1935 și apoi Episcop al Argeșului și al Râmnicului, a fost pomenit și evocat duminică, 16 octombrie 2022, în prima sa
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a resfințit duminică, 16 octombrie, biserica Parohiei Rotunda II, Protoieria Caracal, județul Olt. În cuvântul de învățătură, Preasfin
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfinţit Căminul Cultural din satul Dozeşti, comuna Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea. Aşezământul cultural a fost dedicat cunoscutului teolog ş
În Sala „Eusebiu Ștefănescu” a Palatului Cercului Militar Național din Capitală s-au desfășurat joi, 20 octombrie 2022, mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române, sărbătorită anual la data de 25
Palatul Bibliotecii Sfântului Sinod din cadrul complexului arhitectonic al Mănăstirii Antim din București a găzduit în seara zilei de joi, 20 octombrie, vernisajul expoziției „Tradiție înnoită cu fidelitate:
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Mânerău, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. Ierarhul a rostit
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Odești, Protopopiatul Chioar, județul Maramureş, a fost resfinţită duminică, 16 octombrie, de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s‑a aflat duminică, 16 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a liturghisit duminică, 16 octombrie, în biserica închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântului Ierarh Nicolae din Parohia Săcueni,
Duminică, 16 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Leorda din Comănești, Protopopiatul Moinești, după Sfânta Liturghie,
Duminică, 16 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop‑vicar al
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, 420 de tineri, elevi ai liceelor din municipiul Vaslui, iau parte, în această perioadă, la o serie de întâlniri pe teme de spiritualitate și
În seara de marți, 18 octombrie 2022, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul seriei de conferințe „Historia Ecclesiastica - direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească”. Invitatul din
Enoriașii Parohiei „Sfântul Dumitru”-Colentina, din București, au participat marți, 18 octombrie, la conferința „Puterea rugăciunii personale în contextul suferinței aproapelui”, organizată de
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București s‑a desfășurat miercuri, 19 octombrie 2022, colocviul de admitere pentru susținerea lucrărilor în
Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a găzduit marți, 18 octombrie, sinaxa stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor de la mănăstirile și schiturile din eparhiile care
Conferinţele preoţeşti de toamnă din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prezidate de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s‑au încheiat miercuri, 12 octombrie, la
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfinţit biserica parohială din localitatea Mărișelu, județul
În Duminica a 21‑a după Rusalii, credincioşii din Parohia Râu Sadului au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a
Duminică, 16 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a Parohiei Coroiești, Protopopiatul Bârlad.
Credincioșii din Parohia Cucoara, Republica Moldova, au adus sâmbătă, 15 octombrie, cinstire deosebită Maicii Domnului, în această zi fiind sărbătorită după calendarul neîndreptat Icoana Maicii Domnului
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au participat luni, 17 octombrie, la conferinţa cu titlul „Sfântul Nicodim de la Tismana, părintele isihasmului românesc şi
Mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Șiriei, din Podgoria Aradului, județul Arad, a primit duminică, 16 octombrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, care a fost însoțit de
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea,
Pavel și Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinților întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul
Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (sec. XVI-XVII) erau din părţile Olteniei. Din tinereţe au intrat ca fraţi în Mănăstirea Cozia. Aici au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 471 „În anul 1867, arhimandritul Gherman Ionescu este numit stareț al Mănăstirii Tazlău Neamț, pe
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Freamătul amfiteatrelor la început de octombrie marchează, dincolo de efervescența firească a revederii, o subtilă primenire lăuntrică a tinerilor care și-au asumat vocația cunoașterii aprofundate. Pentru
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


