În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului pe Colina Bucuriei
În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Totodată, Părintele Patriarh și-a cinstit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Proroc Daniel, mulțumind prin rugăciune pentru binefacerile revărsate asupra sa.
Preafericirea Sa a tâlcuit pasajul evanghelic duminical, care prezintă genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, vorbind mai întâi despre semnificația numărului de strămoși după trup ai Domnului: „Există trei grupe a câte 14 generații, 14 fiind dublul lui 7. Cifra 7, în gândirea ebraică, are o valoare de simbol, reprezentând perfecțiunea în lumea pământească. Acest număr înseamnă că generațiile respective trebuiau să se întărească în credință pentru a se pregăti spre primirea lui Mesia Cel promis, Mântuitorul lumii. 14, dublul lui 7, înseamnă credință deplină și ascultare smerită. Astfel, se cerea acestor generații să își păstreze credința în Dumnezeul Cel adevărat, nevăzut și necuprins, și să trăiască o viață de ascultare smerită față de Dumnezeu. Cele două calități însă nu s-au regăsit în nici o generație în mod desăvârșit, toate aceste persoane trăind în pregătire până când Dumnezeu a învrednicit-o pe Fecioara Maria de deplinătatea acestor două virtuți și de nașterea lui Mesia”.
Părintele Patriarh a explicat, în continuare, cuvintele Evangheliei ce relatează Nașterea mai presus de fire a Domnului, plecând de la cuvintele profetice ilustrate aici: „În a doua parte a Evangheliei de astăzi ni se spune cum S-a născut Hristos în mod minunat. Iosif, logodnicul Mariei, era un om drept, blând, smerit și ascultător. El a înțeles planul stabilit de Dumnezeu și anunțat prin proroci. Cu 700 de ani înainte, Prorocul Isaia a prezis că «Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu» (Matei 1, 23/ Isaia 7, 14). Acest nume indică faptul că Fiul născut este, în același timp, Dumnezeu și Om. Iar Prorocul Miheia, care a trăit tot cu 700 de ani înainte de Hristos, a prezis locul unde Se va naște Iisus, anume în Betleemul Iudeei: «Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei» (Miheia 5, 1). Acest profet nu spune doar că Mesia Se va naște în Betleem, ci că El este o Persoană veșnică, ce intră în istorie și devine Om. El există ca persoană divină din veșnicie, dar vine în lume să Se nască, să crească și să mântuiască, așa cum spun colindele noastre”.
Patriarhul României a precizat, totodată, faptul că „Mântuitorul Hristos este zămislit din lucrarea Duhului Sfânt, care formează umanitatea Lui din umanitatea Fecioarei Maria. El Se naște ca toți oamenii, dar zămislirea Sa se face fără participare bărbătească, prin lucrarea Sfântului Duh. Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut nașterea lui Hristos din Duh și din umanitatea Maicii Domnului ca începutul tainei mântuirii noastre prin înfierea oamenilor în Duhul Sfânt, prin Botez. Botezul este o naștere din nou, dar nu după trup. Prin Botez, noi devenim fii și fiice ale lui Dumnezeu prin har, mărturisind credința în Dumnezeu Fiul, în Iisus Hristos”.
Preafericirea Sa a amintit și faptul că în această zi se face pomenirea unui sfânt isihast român, Cuviosul Daniil Sihastrul: „Nu doar cei trei sfinți ai Anului comemorativ 2022 trebuie pomeniți, ci toți sfinții isihaști sau sihaștri, fiind mulți de-a lungul veacurilor pe pământ românesc. În secolul al 15-lea, unul dintre cei mai mari isihaști români a fost Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneț, duhovnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. (...) Cuviosul a fost duhovnic pentru multă lume și făcător de minuni încă din timpul vieții, vindecând o mulțime de bolnavi. În același timp, avea darul înainte-vederii. Sfântul Daniil Sihastrul era un sfătuitor al domnitorului la fel cum, odinioară, Daniel Prorocul era un sfătuitor al regilor babilonieni și persani, iar Dumnezeu i-a învrednicit pe amândoi de darul înțelepciunii duhovnicești”.
Sfântul Proroc Daniel, pomenit sâmbătă, este și ocrotitorul spiritual al Preafericitului Părinte Patriarh. Cu acest prilej, la Sfânta Liturghie au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra Întâistătătorului Bisericii noastre, iar, la final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a rostit un cuvânt de felicitare, evidențiind că Părintele Patriarh îi cinstește în aceeași măsură și pe ceilalți doi sfinți omonimi pomeniți la jumătatea lunii decembrie, respectiv Sfântul Daniil Stâlpnicul și Sfântul Daniil Sihastrul: „Atât la botez, cât și la tunderea în monahism, Părintele Patriarh a primit nume puternice, ocrotitoare, care l-au inspirat în viața personală și mai ales în activitatea de slujitor al Bisericii, de Întâistătătorul Bisericii din Moldova și, în prezent, al Bisericii Ortodoxe Române. Numele primit la botez sau la intrarea în monahism nu este unul întâmplător, fiecare având o semnificație profundă, începând cu numele primilor oameni. Numele pe care le primim cuprind în ele vocația noastră, viitorul pe care Dumnezeu îl pregătește fiecăruia dintre noi. De aceea, de la cei trei sfinți sărbătoriți în ultima săptămână, Preafericirea Sa a moștenit darul înțelepciunii și darul propovăduirii și apărării credinței într-o perioadă destul de ostilă acesteia. Toți cei trei sfinți amintiți, care poartă acest nume, au avut un rol extraordinar în relația dintre credință și puterea lumească. Asemenea lor, și Părintele Patriarh Daniel a reușit să restaureze prestigiul și demnitatea Bisericii noastre naționale, grav afectată de perioada ideologiei comuniste atee. De aceea, sărbătoarea de astăzi, la fel ca și cea de ieri și cea din 11 decembrie, reprezintă momente de bucurie pentru toți creștinii ortodocși români, dar mai ales pentru colaboratorii Preafericitului Părinte Patriarh care cunosc îndeaproape ostenelile sale”.
La final, în semn de recunoștință pentru întreaga lucrare desfășurată la cârma Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinția Sa a oferit Părintelui Patriarh Daniel, din partea slujitorilor Catedralei Patriarhale, un frumos coș cu flori.