Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Duminică, 6 noiembrie, la Biserica „Buna Vestire”‑Belu din Protoieria Sector 4 Capitală, a fost organizat un atelier de pictură pe sticlă, lucru manual și realizare de motive florale brâncovenești. La
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit dumnică, 6 noiembrie, lăcașul de închinare cu hramul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”, aflat la demisolul bisericii
În contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, luni, 7 noiembrie,
Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit marți, 8 noiembrie, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor netrupești puteri. În cuvântul rostit cu acest prilej în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre natura, numărul și menirea puterilor cerești, subliniind faptul că ele sunt duhuri slujitoare, create de Dumnezeu pentru a se împărtăși din iubirea Sa milostivă.
În ziua de pomenire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor puterilor cerești, biserica Parohiei Parcul Domeniilor-Cașin, Paraclis Patriarhal, din sectorul 1 al Capitalei, a îmbrăcat haine de
Pacienții și personalul medical ai Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București s-au închinat marți, 8 noiembrie 2022, în ajunul sărbătorii sfântului ocrotitor, la cinstitele moaște
Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat astăzi, 8 noiembrie 2022, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pictura bisericii din cartierul Ștrand al Municipiului Sibiu a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică, 6 noiembrie, noua biserică a Parohiei Bordenii Mici, comuna Scorțeni, județul Prahova. După slujba
Preotul și credincioșii filiei Laz a Parohiei Sălăjeni din Protopopiatul Sebiș, județul Arad, l‑au avut duminică în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Astfel,
Înaltpreasfințitul Părine Irineu, Mitropolitul Olteniei, a poposit în zilele de 5 și 6 noiembrie în două comununități unde a săvârșit slujbe de sfințire a unor lăcașuri. La aceste evenimente au participat
Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din Parohia Agighiol, județul Tulcea, și‑a sărbătorit duminică, 6 noiembrie, cu anticipație hramul. Comunitatea a fost vizitată de Preasfințitul Părinte
Credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Slobozia, județul Bacău, au primit sâmbătă, 5 noiembrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului ș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Sălciua de Sus, Protopopiatul Câmpeni, duminică, 6 noiembrie. De asemenea,
Arhiepiscopul Teofil Herineanu a fost pomenit duminică, 6 noiembrie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca, la 30 de ani de la trecerea sa la Domnul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat duminică, 6 noiembrie, lucrările efectute la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Cornereva, județul Caraș‑Severin, ce a tre
Credincioșii Parohiei Smei din cadrul Protoieriei Costești, județul Argeș, au trăit duminică momente de mare bucurie. După o perioadă de șapte ani în care noua biserică a satului Smei a fost zidită,
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 6 noiembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din orașul Galați, înconjurat de un sobor de preoți și
Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat o nouă întâlnire a preoților de caritate din eparhie. Aceasta a avut loc joi, 3 noiembrie, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de
În Duminica a 24-a după Rusalii, 6 noiembrie 2022, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat că pasajul evanghelic rânduit, de la Luca 8, 41-56, ce relatează două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, a învierii fiicei lui Iair și a vindecării femeii bolnave de scurgere de sânge, ne arată în esență că „credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți”.
Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a resfințit biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Poiana din
În orașul Slobozia, județul Ialomița, a fost adusă joi, 3 noiembrie 2022, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Schitul Pocrov, Mănăstirea Neamț, județul Neamț, din Arhiepiscopia Iașilor.
La Mănăstirea Radu Vodă din București au început duminică, 6 noiembrie 2022, evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul așezământului monahal. De
Evenimentele aflate sub egida Anului Jubileu 500 „Moștenirea Mușatină – Credință, Cultură, Istorie”, serie de manifestări liturgice și cultural-artistice, au punctat curgerea anului 2022 în Arhiepiscopia
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


