Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Membrii Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului s-au întâlnit sâmbătă, 6 februarie, în ședința anuală de lucru. În cadrul acesteia au fost analizate principalele activități din
În zilele vacanței intersemestriale, 28 de profesori din județele Iași și Suceava au participat la cursurile Universității de Iarnă „Merito”. Evenimentul a făcut parte din oferta de formare a Casei
În Duminica a 16-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Ioan cel
Centrul de socializare a vârstnicilor din cadrul parohiei ortodoxe Lazaret și-a reluat activitatea, pentru ca persoanele cu vârsta de peste 50 de ani să poată petrece un timp de calitate, într-o atmosferă
La începutul acestei săptămâni au avut loc mai multe evenimente bisericești în Protoieria Găești din județul Dâmbovița. Chiriarhul locului a instalat un nou protoiereu pentru această unitate administrativă
La începutul acestei săptămâni, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, respectiv în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc şedinţele anuale ale Adunărilor Generale ale Casei de Ajutor Reciproc pentru
Duminică, 7 februarie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni, păstorită de părintele paroh Roman Botezat, informează Biroul de presă al eparhiei.
Duminică, 7 februarie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a fost prezent în mijlocul comunității parohiale din Filipeni, Republica Moldova, și a săvârșit Sfânta Liturghie,
În Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a fost sărbătorită marți, 2 februarie 2021, Ziua Internațională a Tineretului Ortodox printr-o serie de întâlniri și activități desfășurate on-line. Cu
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a mers în Duminica a 16-a după Rusalii într-o parohie de pe Valea Bistrei. Ierarhul a fost alături de preotul și credincioșii Parohiei „Sfinții
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Oradea, duminică, 7 februarie. Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie în catedrala
În Biserica „Înălţarea Domnului” din Baia Mare, credincioşii au participat duminică, 7 februarie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi
Credincioşii din Parohia Badon, Protopopiatul Zalău, au participat duminică, 7 februarie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În cadrul Dumnezeieştii
Biserica Flămânda din București, unul dintre lăcașurile istorice cunoscute ale Capitalei închinat Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, și-a sărbătorit miercuri, 10 februarie 2021, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, credincioșii s-au putut închina și la racla ce adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale sfântului. La finalul Sfintei Liturghii, săvârșită de un sobor de slujitori, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul de-a lungul istoriei acestui lăcaș de cult.
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 7 februarie, în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din municipiul Mediaș, județul Sibiu.
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie din Duminica a 16-a după Rusalii a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Săliștea, Protopopiatul Sebeș, în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”,
În Episcopia Caransebeşului au avut loc o serie de evenimente bisericești specifice începutului noului an. În cadrul Adunării eparhiale au fost prezentate bilanțul activităților din 2020 şi proiecte pentru anul în curs, iar în cadrul unui moment comemorativ a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ierarhi ai eparhiei mutați la Domnul.
În Duminica a 16-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală
Sâmbătă, 6 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” di
Mănăstirile Sihăstria Voronei, Sihăstria Neamț și Văratec au găzduit săptămâna trecută sinaxele monahale cu stareții și starețele din județele Botoșani și Neamț. Întâlnirile prezidate de
Credincioșii romașcani s-au rugat duminică, 7 februarie, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a slujit Sfânta
Duminică, 7 februarie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși, informează Biroul de presă al eparhiei. În cuvântul de
În Duminica a 16-a după Rusalii, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale episcopale și biserici parohiale. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


