Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Câmpia Turzii, Protopopiatul Turda, au primit binecuvântare arhierească în Duminica a 17-a după Rusalii (a
La sfârşitul săptămânii trecute, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc şedințele de lucru ale Consiliului eparhial şi Adunării eparhiale, în cadrul cărora au fost prezentate dările de seamă privind activitatea desfăşurată în anul 2020 şi analizarea proiectelor pentru anul în curs. A fost demarat și un proiect educaţional destinat pregătirii elevilor Seminarului Teologic Ortodox din Galaţi pentru susţinerea examenului de bacalaureat.
Luni, 15 februarie, Biserica noastră l-a pomenit pe Sfântul Apostol Onisim, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului Hristos. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al
Ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au fost prezenţi duminică, 14 februarie, în catedrale eparhiale, comunități parohiale și mănăstiri, unde au săvârșit Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, au
Președintele României Klaus Werner Iohannis s‑a întâlnit marți, 16 februarie 2021, cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Întrevederea a avut loc la Reședința patriarhală din
La Mănăstirea „Sfânta Treime”-Buciumeni din judeţul Galaţi a avut loc joi, 11 februarie, Sinaxa monahală a stareţilor, stareţelor, duhovnicilor şi economilor din mănăstirile aflate în cuprinsul Arhiepis
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, l-a instalat joi, 11 februarie, pe preotul Vasile Gabriel Voicilă ca protoiereu al Protopopiatului Titu, județul
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a instalat joi, 11 februarie, pe preotul Dragoș Cristian în demnitatea de protoiereu al Protopopiatului Beclean.
Întâlnirea anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Alba Iuliei a avut loc joi, 11 februarie, în sala de conferinţe a căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, lucrările
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc miercuri, 10 februarie, prima întâlnire a preoților misionari din cadrul protopopiatului. Întâlnirea a fost organizată la solicitarea preotului Liviu Iulian Tarcău,
Vineri, 12 februarie 2021, ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica
Sâmbătă, 13 februarie, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial s-au desfăşurat lucrările ședinţei anuale de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. După slujba Sfintei Liturghii,
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-au desfăşurat, sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, lucrările Adunării eparhiale. În cadrul acestora au fost analizate principalele activități din 2020 și au fost făcute propuneri pentru anul 2021.
În ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, miercuri, 10 februarie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în
În după-amiaza zilei de marți, 9 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, în Biserica
Vrednicul de pomenire episcop Ilarion Mircea Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului între anii 1923 și 1950, a fost pomenit marți, 9 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Slujba a fost
Parohia „Sfântul Haralambie” din Galaţi şi-a serbat miercuri, 10 februarie, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, comunitatea parohială l-a avut în mijlocul său pe Înaltpreasfinţitul Părinte Casian,
Miercuri, 10 februarie, Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie” din Giurgiu a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia cinstirii sfântului său ocrotitor. Cu acest prilej, în mijlocul comunităţii parohiale s-a aflat Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, se arată pe site-ul episcopiagiurgiului.ro
Credincioşii tulceni au adus cinstire Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie marţi, 9 februarie, în ajunul pomenirii sale, când Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit slujba Vecerniei
Reprezentanții Sectorului cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor au desfășurat, în perioada 10-11 februarie 2021, în Protoieria Câmpina, județul Prahova, mai multe întâlnir
În noua sală de haloterapie din incinta Centrului de tineret din Moniom, județul Caraș-Severin, s-au desfășurat luni, 8 februarie 2021, primele activități dedicate copiilor din municipiul Reșița și din
La capela cu hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sfântul Mucenic Efrem cel Nou” a Parohiei Ortodoxe Române „Înălțarea Sfintei Cruci”-Torino 2, Italia, continuă în această perioadă lucrările de
Membrii comunității ortodoxe a surzilor din Capitală și-au cinstit vineri, 12 februarie 2021, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei. Sfânta Liturghie, transpusă în limbajul mimico-gestual, a fost săvârșită în capela Parohiei Parc Rahova 1 din Protopopiatul Sector 5 Capitală, de un sobor de preoți de caritate. La final, credincioșii au primit din partea părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Locurile Sfinte, cruciulițe din argint, aurite, care au fost binecuvântate prin atingere de Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au avut loc sâmbătă, 6 februarie, şedinţele de lucru ale Consiliului şi Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Sibiului, prezidate de
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


