Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Credincioşii de la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” din Sibiu au primit, în Duminica a 3-a după Rusalii, binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu,
Lucrările de renovare și înfrumusețare de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dej au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
Biserica „Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici” din Parohia Crăciunelul de Sus, Protopopiatul Blaj, a fost resfinţită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Turnu, județul Vâlcea, unde a fost cinstită şi Icoana Maicii
În Duminica a 3-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a vizitat și a slujit la schitul monahal din staţiunea Moneasa, Protopopiatul Sebiş, județul Arad. Arhiepiscopul
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Duminica a 3-a după Rusalii într-o parohie misionară din Protopopiatul Caransebeș. Ierarhul a fost alături de comunitatea din localitatea
Dumitru Comănescu, cel care, la 111 ani și 7 luni, era cel mai vârstnic bărbat din lume, a trecut la Domnul după o viață exemplară, definită de cumpătare, înțelepciune și credință în Dumnezeu. Ultimele
Biserica Ortodoxă i‑a sărbătorit luni, 29 iunie, pe cei mai cunoscuţi apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfinţii Petru şi Pavel. Cei doi corifei ai apostolilor au fost cinstiţi în mod deosebit la Catedra
În Duminica a 3‑a după Rusalii, în toate Bisericile Ortodoxe a fost citit pasajul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 6, versetele de la 22 la 33, în care Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte
Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost întâmpinat cu bucurie de câteva zeci de pelerini la mănăstirea vâlceană Stănişoara. În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul
În ziua de 24 iunie 2020, cu prilejul prăznuirii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, tinerii din Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Craiova, și doamnele din Fundația Societatea Or
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarh eparhial, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Icoana din județul Gorj,
La Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oradea-Velenţa, vechea Catedrală Episcopală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la
Mănăstirea Scărișoara Nouă din judeţul Satu Mare, ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul, și-a sărbătorit hramul în prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului,
Obștea Mănăstirii Bobota a sărbătorit hramul de vară al acestui așezământ monahal de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte
În ziua pomenirii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Ardeu, cu prilejul hramului. În timpul slujbei
Numeroşi credincioşi, îmbrăcaţi în straie populare specifice Țării Năsăudului, au participat la Sfânta Liturghie săvârşită la Mănăstirea Salva, județul Bistrița Năsăud, de către Preasfințitul
De Ziua internaţională a iei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la 24 iunie, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a
Miercuri, 24 iunie, Grupul pentru dialog intercultural și interreligios din cadrul Partidului Popular European (EPP) a organizat o conferință on-line cu titlul: „COVID-19 pandemic on Churches - Churches’ Social Te
La biserica Spitalului de boli infecţioase și tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti a fost săvârșită sâmbătă, 27 iunie 2020, slujba Parastasului pentru medicii, asistenții medicali și personalul
Ziua de sâmbătă, 27 iunie, a fost una de doliu pentru Municipiul Suceava. Părintele Arhiepiscop Pimen a fost pomenit la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de un sobor format din 7 ierarhi, cu prilejul împlinirii a
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost și hramul Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
În zilele de 23 și 24 iunie 2020, clerici și credincioși au sărbătorit, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul Catedralei Vechi din Arad. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, s-a oficiat
La sărăbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


