Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sărbătorit la el acasă
Miercuri, 5 august, de sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, sătenii din Crăiniceni, comuna Horodiștea, judeţul Botoşani, satul natal al cuviosului, s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din cea mai nordică zonă a țării, Crăiniceni - Horodiștea, județul Botoșani. Cei prezenți au trăit alese momente de bucurie duhovnicească, participând la hramul închinat Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, cel care s-a născut și a copilărit pe aceste plaiuri. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul a slujit la un Altar special amenajat în curtea Schitului „Sfântul Ioan Iacob”, care se află în proximitatea casei memoriale a cuviosului. Alături de chiriarh au mai slujit părintele arhimandrit Ioan Harpa, exarh de Botoșani, părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin, părintele Costică Pânzariu, protopop de Darabani, precum și părintele Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Dorohoi.
În predica sa, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre virtuțile Sfântului Ioan Iacob care pot fi preluate și de noi: „Sfântul Apostol Pavel mărturisește trei realități: lucrul credinței, osteneala iubirii și stăruința nădejdii oamenilor în Hristos Iisus, Domnul nostru. Viața Sfântului Ioan Iacob o putem înțelege prin intermediul acestor trei mari realități care definesc viața creștinului celui adevărat. Viața Sfântului Ioan a fost lucrul credinței în Dumnezeu. Credința în Dumnezeu a fost dobândită în acest loc, din tot ceea ce părinții, bunicii, vecinii lui arătau ca legătură a omului cu Dumnezeu, legătură simplă, curată, adâncă, adevărată. Credința în Dumnezeu l-a ajutat din tinerețe să se îndrepte spre obștea Mănăstirii Neamț. Credința în Dumnezeu i-a purtat pașii spre Țara Sfântă, spre Ierusalim, Mănăstirea «Sfântul Sava» și Hozeva. Credința în Dumnezeu i-a dat tărie să parcurgă în puțini ani trepte de înălțare și adâncime duhovnicească, cum rar se întâmplă în viața noastră. Totodată, iubirea i-a înflăcărat dorul său după mântuire, dorul său după Dumnezeu”.
La final, după rostirea cuvintelor de mulțumire, stavrofora Mariami Tunza a fost instalată ca stareță a așezământului monahal de la Crăiniceni.
Scurt istoric
La data de 8 iunie 2018, s-a înfiinţat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Schitul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” - Crăiniceni, ca așezământ de maici, sub oblăduirea Mănăstirii Vorona, a maicii stareţe Teofana Scântei și a maicii Serafima, egumena schitului. La data de 17 iunie 2018, au fost transferate trei monahii de la Mănăstirea Vorona şi au început lucrările de reparare şi înnoire a întregului ansamblu, sub atenta supraveghere a părintelui arhimandrit Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, care este şi povăţuitorul duhovnicesc al monahiilor şi surorilor din schit. Lucrările au constat în transformarea paraclisului ce se afla în proximitatea casei memoriale a Sfântului Cuvios Ioan Iacob într-o biserică mai spaţioasă. În urma acestor lucrări, la data de 5 august 2018, chiar în ziua de prăznuire a sfântului și la împlinirea a 105 ani de la naşterea lui, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord, au oficiat slujba de sfinţire a locaşului de cult, prin stropire cu agheasmă şi prin ungerea bisericii cu Sfântul şi Marele Mir.