Seminarul Teologic de la Neamţ şi-a sărbătorit ocrotitorul

Miercuri, 5 august, când Biserica noastră l-a prăznuit pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ și-a cinstit ocrotitorul.

Sărbătorile sfinților nemțeni, care au loc an de an în perioada 5-7 august, au debutat în seara zilei de marți, la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, cu slujba Privegherii, săvârșită de către un sobor de preoți. Protos a fost părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Miercuri, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, începând cu ora 6:00, în biserica Seminarului de la Mănăstirea Neamț au fost săvârșite slujba Aghesmei mici și Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț.

În continuare, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită la un Altar de vară amenajat în fața locașului de cult, de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de slujitori - preoți, profesori și stareți ai mănăstirilor din zonă  și în prezența mulțimii de pelerini și închinători veniți la Neamț de la primele ore ale dimineţii pentru a se ruga într-un glas.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învăţătură, în care a explicat pericopa zilei, punând-o în legătură cu diferite episoade din viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț:

„Doar anumiți oameni, cum este Sfântul Ioan Iacob, pot să aibă o lepădare de sine atât de mare, încât să lase totul, absolut totul pentru Domnul. Sfântul Ioan Scărarul are chiar un cuvânt în cartea sa «Scara» în care vorbește despre înstrăinare. Adică lepădare nu doar de mamă, de tată, cum și noi călugării facem. Dar, iertați-mă! Eu nu pot să-i scot pe mama și pe tata din inimă. Îl pun pe Domnul înainte și mă rog ca toată dragostea să fie către El, dar nu-i scot din inimă pe mama și pe tata. Există o înstrăinare de pământ, de țară, de loc, iar Sfântul Ioan a putut să facă aceasta, pentru că în inima lui ardea dorul după Dumnezeu. El trăia deja, era cu un pas în Împărăția lui Dumnezeu. Era în Sionul cel Sfânt, era în Ierusalimul cel de dincolo. Însă, asta o pot face doar sfinții […]. Dar de la noi, cei simpli, Dumnezeu așteaptă, după puținii talanți pe care îi avem, ca și această viață să o trăim întru toată seriozitatea. Nu poți accede la ceva mai mult dacă nu ți-ai făcut mai întâi datoria în acel mic loc și spațiu și față de acea mică datorie la care ai fost chemat. Deci, dacă vrem o viață veșnică deplină, să o avem și pe aceasta, de pe pământ, plină. Adică, să fie o viață cinstită, cuminte, în care să ne facem datoria acolo unde suntem rânduiți. Nu doar călugării se mântuiesc. Pe toți ne cheamă Dumnezeu la El. Că sunt profesor la seminar, că vând la o tarabă, că mă duc pe câmp, dacă îmi fac acolo datoria cu gândul la Dumnezeu, trăindu-mi viața de aici așa cum se cuvine, mi-o pregătesc pe cealaltă”.