Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Fermierii au acces gratuit la consultanţă şi la soluţii practice de eficientizare a activităţii agricole, în cadrul programului „Caravana Profitului”, lansat zilele trecute de Comunitatea Antreprenorilor
Peste 30 de fermieri din judeţul Alba, însoţiţi de primarii din Zlatna, Ighiu, Întregalde, Râmeţ, Sântimbru şi Vinţu de Jos, au cerut miercuri preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, şi prefectului Nicolae Albu
Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16
În Olt, unul din județele de frunte în ceea ce privește cultura usturoiului, suprafeţele au scăzut anul acesta la 400 ha, de patru ori mai puțin față de cele 1.700 ha din 2024, iar numărul fermierilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfăşurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12-16 iunie. Medaliații sunt elevi
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
La sediul Muzeului de Etnografie din Piatra-Neamț va putea fi vizitată, în 21 iunie 2026, expoziția „Grădina cu ii”, care aduce în atenţia publicului 20 de cămăși tradiționale autentice, majoritatea
Biblioteca Academiei Române (BAR) și Biblioteca Sfântului Sinod organizează azi, 18 iunie 2026, de la ora 13:30, vernisajul expoziției „Habent sua fata libelli. Cărți rare din vechea bibliotecă a Seminarului
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) invită publicul, în perioada 19-21 iunie 2026, la „Târgul de Sânziene”, unde meșteri lemnari, pielari, ceramiști, iconari, țesători vor face demonstrații și vo
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au revenit sâmbătă, 15 septembrie, în localitatea Șotrile din județul Prahova, unde medicii specialişti au interpretat şi completat analizele medicale
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a avut loc luni, 17 septembrie, susținerea publică a tezei de doctorat „Principiile prozelitismului sectar și misiunea Bisericii”, elaborată de Eugen Buchiu
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sector 2 Capitală își sărbătorește joi, 20 septembrie, ocrotitorii, pe Sfinții Mari Mucenici Eustatie și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor, Agapie și
Lucrările ediției a 11-a a Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” au debutat ieri, 18 septembrie 2018, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman. În cadrul
Academia Română a organizat marți, 18 septembrie, la Ateneul Român, conferința internațională „România şi evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea
Parohia Ortodoxă Tohanu Nou, Protopopiatul Bran Zărneşti, judeţul Brașov, organizează în data de 7 octombrie 2018, la ora 12:00, licitaţie în vederea atribuirii lucrărilor de conservare-restaurare a picturii
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, categoria I urban, Protoieria Piatra Neamț, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, organizează în data de 20 septembrie 2018, la ora 11:00, licitație publică
Manifestările prilejuite de Ziua Pompierilor Români au început la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” din Galaţi în data de 13 septembrie, prin evenimentul Porţilor
Copiii îngrijiți în cadrul Apartamentului social protejat „Sfântul Nicolae” din cadrul Centrului social creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 16 septembrie, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, înconjurat
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat luni, 17 septembrie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească. Examenul a avut loc în sala de conferințe a Centrului pentru formare continuă „Dumitru
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi parohii, au săvârşit Sfânta Liturghie şi au sfinţit noi
Biserica noastră l-a pomenit sâmbătă, 15 septembrie, pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului. Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a îmbrăcat straie de
Peste 1.000 de oameni s-au rugat vineri, 14 septembrie, și au adus recunoștință eroilor bănățeni jertfiți pentru marele ideal național la Crucea-monument de pe Muntele Mic din raza localității Poiana Măr
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a slujit ieri, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal,
O biserică dedicată eroilor români va fi construită pe platoul munţilor Bucegi, la peste 2.200 de metri altitudine, piatra de temelie fiind sfinţită sâmbătă, 15 septembrie, de către Preafericitul Părinte
Biserica „Sfântul Vasile”-Victoria din Protoieria 1 Capitală și-a prăznuit hramul ieri, 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei
Biserica Parohiei Balta Albă din Protopopiatul Sector 3 Capitală este singurul locaș de cult din București care are unul dintre ocrotitori pe Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul, sărbătorit de Biserica
Credincioși români din Banatul Sârbesc au participat în ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci la tradiționalul pelerinaj de la Pârneaora, sau Srediștea Mică (Serbia), localitate situată la 12 km de
Biserica Ortodoxă Română face astăzi, 15 septembrie, pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei și ocrotitorul Banatului. Cu acest prilej, Catedrala Mitropolitană din urbea
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din oraşul prahovean Buşteni şi-a sărbătorit ieri hramul. Bucuria obştii monahale şi a pelerinilor care au venit în frumoasa ctitorie de sub crestele Bucegilor a
Parohia Poienile din Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova, a organizat în perioada 3-7 septembrie, la Centrul social-cultural „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”, o tabără gratuită pentru copii cu
Cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București participă în aceste zile la examenul de admitere la Secția „Pastorală” a Extensiei de la Roma a instituției de
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează, în colaborare cu Romit TV (televiziune româno-italiană lansată la Roma în anul 2011) expoziția „1918-2018 - România se povestește” la Muzeul WE - GIL din
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au
Fraților, socotim că prin credință se va îndrepta omul fără faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El și Dumnezeul păgânilor? Da, și al păgânilor, de vreme ce este un singur Dumnezeu,
Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor (†312), de tânăr, a fost hirotonit preot, iar pentru viața lui curată a fost înălțat la scaunul de episcop. I s-a încredințat păstorirea creștinilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 494–495 „(Sf. Cuv. Irodion de la Lainici) era de loc din București. Intrând de mic în nevoința
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
De unde gândul de a scrie despre bunătate? Pur și simplu, de la observarea nenumăratelor situații din ultima vreme în care am văzut o escaladare tot mai agresivă a răutății. Și nu doar pe stradă sau pe
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a


