În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Parastas pentru părintele Serafim Popescu
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat sâmbătă, 18 decembrie, în biserica nouă a Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus, slujba Parastasului, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Serafim Popescu, fost stareţ al mănăstirii braşovene şi mare duhonvic al Ardealului. Ierarhii au fost înconjuraţi de un sobor de preoţi, format din exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joantă, părintele stareţ arhimandrit Ilarion Urs, ieromonahi de la mănăstirea de la poalele Munţilor Făgăraş. La slujbă au fost prezenţi credincioşi veniţi să se roage pentru cel care le-a fost duhovnic şi părinte spiritual.
IPS Mitropolit Laurenţiu a evocat personalitatea marelui duhovnic. "Ne-am amintit cu toţii de părintele Serafim, duhovnicul acestei mănăstiri şi slujitor necontenit al Sfintei Liturghii timp de peste 50 de ani. Cei care l-au cunoscut au rămas cu el în suflet, pentru smerenia şi statornicia sa. El purta numele de Serafim, a fost un om serafic, un om al bucuriei. Ne spunea deseori că se bucură de noi, că suntem copiii lui şi ne îndemna să nu spunem la nimeni aceasta. Eram copii şi ne întrebam de ce ne ruga să nu spunem la nimeni, dacă părintele ne transmite o astfel de bucurie. Era tocmai smerenia lui întruchipată. L-am avut duhovnic pe părintele Serafim şi cei care l-au avut duhovnic şi duhovnicii de după dânsul, cum a fost părintele Teofil Părăian, s-au bucurat de latura duhovnicească şi de lucrarea dumnezeiască care se săvârşea prin acest om minunat. Sunt foarte multe lucruri şi amintiri plăcute, care au rămas în sufletul noastru, însă binecuvântarea pe care ne-o dădea totdeauna şi lucrul duhovnicesc care l-a întreţinut sunt nu doar simple amintiri, ci acte de pietate", a spus Părintele Mitropolit. (Ştefan Mărculeţ)