Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Părintele Amfilohie Makris, canonizat de Patriarhia Ecumenică

Părintele Amfilohie Makris, canonizat de Patriarhia Ecumenică

Un articol de: Ioan Bușagă - 31 August 2018

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis miercuri canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul, informează basilica.ro.

Sfântul Sinod s-a întrunit miercuri, 29 august 2018, în ședință de lucru la Fanar, sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, anunță Fos Fanariou.

Noul sfânt al Bisericii Ortodoxe, Amfilohie Makris, s-a născut în data de 13 decembrie 1889 într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele de Atanasie. În martie 1906, a mers la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos, Grecia, iar în luna august a fost tuns ra­sofor sub numele de Amfilohie.

În martie 1913, a primit schima mare în Muntele Athos.

A fost stareț al Mănăstirii Stavropighiale a Sfântului Ioan Teologul din Patmos și exarh al Patriarhiei Ecumenice. A trecut la Domnul în data de 16 decembrie 1970.

Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: „Atâta vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus”.