În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Părintele profesor Dumitru Stăniloae a fost pomenit la Mănăstirea Cernica
Sâmbătă, 5 octombrie 2024, părintele conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, cadru didactic al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, și părintele Mihai Ioan Drăgan, slujitor al Mănăstirii Cernica din județul Ilfov, au săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al lavrei, în cadrul căreia a fost pomenit Părintele profesor Dumitru Stăniloae, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit 31 de ani.
La finalul Sfintei Liturghii, la locul de vremelnică odihnă din cimitirul mănăstirii, unde osemintele părintelui profesor s-au aflat până la 29 iulie 2024, când au fost deshumate, ca etapă a procesului de proclamare ca sfânt, soborul de preoți a oficiat slujba Parastasului în prezența a numeroși ucenici ai Părintelui Dumitru Stăniloae, dar și simpli credincioși.
În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele Gheorghe Holbea a evocat figura profesorului de teologie Dumitru Stăniloae, care a lăsat Ortodoxiei o operă impresionantă, în care a aprofundat și actualizat teologia Sfinților Părinți ai Bisericii, dar și a preotului mărturisitor: „Harisma principală a Părintelui Stăniloae este harisma teologiei. Prin teologia sa dogmatică și prin studiile pe care le-a publicat, Părintele Dumitru Stăniloae ne arată că evlavia noastră se întemeiază pe dreapta învățătură a Bisericii. Prin traducerea Filocaliei și prin toate traducerile din Sfinții Părinți ne învață cum să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie, adică ne învață Liturghia lăuntrică prin asceză, prin post, prin rugăciune și prin contemplație. Cei care l-au cinstit foarte mult și ne arată că Părintele Dumitru Stăniloae este un model de dascăl de teologie sunt monahii de la Muntele Athos care, în 1975, în punctul 5 al Tomosului aghioritic, îl dau ca exemplu pe Părintele Stăniloae, numindu-l «venerabilul dascăl de teologie ortodoxă». (...) Părintele Dumitru Stăniloae a cunoscut toate etapele secolului al 20-lea, trecând el însuși prin închisoarea comunistă timp de 5 ani (1958-1963) și, apoi, ajungând chiar să vadă ideologia comunistă sau, mai bine zis, sistemul comunist căzut. Această viață, care într-un fel este itinerarul poporului român în secolul al 20-lea, este o viață model de mărturisitor creștin din toate punctele de vedere”, a spus părintele profesor.
În ședința de lucru din zilele de 11 și 12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți, între care și a Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, cu titulatura „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, cu cinstire în ziua de 4 octombrie.