În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Persoane private de libertate în vizită la Patriarhie
Unsprezece persoane private de libertate de la Penitenciarul Rahova din București au vizitat joi, 23 mai, Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei. Aceștia au fost însoțiți de părintele Cătălin-Constantin Caucă, slujitor al paraclisului din cadrul instituției.
Persoanele private de libertate au sosit la orele dimineții pe Colina Bucuriei și au participat la Sfânta Liturghie și la slujba Acatistului săvârșite în Catedrala Patriarhală. De asemenea, aceștia s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care sunt așezate spre închinare în sfântul lăcaș.
Cu acest prilej, celor 11 deținuți le-au fost prezentate și aspecte din istoria Catedralei Patriarhale și a Palatului Patriarhiei.
Părintele Cătălin-Constantin Caucă ne-a vorbit la finalul vizitei despre această experiență, care constituie pentru persoanele private de libertate un adevărat pelerinaj.
„Pentru persoanele private de libertate, pelerinajul, în general, este un prilej de apropiere de Dumnezeu, iar aceasta pleacă în primul rând din dragoste pentru El, pentru că mulți L-au găsit pe Dumnezeu după ce au ajuns într-o unitate de detenție. Mai mult decât atât, pelerinajul este și o ocazie de reintegrare socială, de a schimba mediul și, bineînțeles, prilej de bucurie, în primul rând duhovnicească. Am căutat ca, pe lângă toate activitățile de reintegrare socială pe care departamentul nostru le desfășoară cu persoanele private de libertate custodiate de Penitenciarul București Rahova, să aducem și aceste vizite sau ieșiri în comunitate la mănăstirile din București și din împrejurimi. Este o mare bucurie pentru că au putut să participe la slujbă, au putut să se închine la sfintele moaște. Astăzi suntem cu un grup de 11 persoane private de libertate care își ispășesc această pedeapsă privativă de libertate în regim deschis. Am căutat ca în decursul timpului să facem aceste activități cu persoane din toate regimurile de detenție. Toate aceste demersuri vin să sprijine eforturile întregului colectiv al ofițerilor educatori și al ofițerilor psihologi și asistenți sociali care să redea societății persoane reabilitate. Mai mult decât atât, aceste vizite vin să-i îmbogățească și duhovnicește pe cei care sunt privați de libertate. Am încercat să le arătăm că libertatea înseamnă în primul rând libertatea față de păcat. Să se despătimească, în primul rând, și atunci sunt cu adevărat liberi, nu doar atunci când trec de zidurile închisorii”, ne-a declarat părintele slujitor în cadrul Penitenciarului București Rahova.