În seara miercurii a cincea din Sfântul și Marele Post, în bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită după rânduiala îndătinată prima slujbă din șirul utreniilor cu rânduială specială numite
Pomenirea preotului martir Ilarion V. Felea la Arad
Preoţii şi credincioşii de la Parohia Centru din municipiul Arad au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, duminică, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei. Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei Vechi.
Ierarhul a rostit cuvântul de învățătură în care a vorbit despre „Chemare mântuitoare” (cf. Gal. cap. 2, Marcu cap. 8) referitor la urmarea Mântuitorului prin luarea crucii de către credincioși, cu răspunderea de a o purta cu vrednicie spre dobândirea veșniciei prin fapte bune, potrivit credinței.
La final, chiriarhul locului a săvârșit slujba Parastasului pentru părintele Ilarion V. Felea, slujitor la Catedrala Veche din Arad, la împlinirea a 60 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Din sobor a făcut parte și părintele prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.