Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Procesiune cu Icoana Prodromița la Oborul Vechi
Biserica Oborul Vechi din Protopopiatul Sector 2 Capitală își va cinsti duminică, 9 septembrie, ocrotitorii, pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sâmbătă, 8 septembrie, la ora 17:00, va fi adusă spre închinare la această biserică Icoana Maicii Domnului - Prodromița de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Imediat după momentul primirii Icoanei Prodromița, un numeros sobor de preoți va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, precum și Taina Sfântului Maslu, iar în ziua hramului, slujba va începe la ora 8:30, cu oficierea Utreniei și a Sfintei Liturghii. De asemenea, duminică seara, începând cu ora 20:00, se va săvârși slujba Paraclisului Maicii Domnului.
„Ne bucură faptul că la hramul din acest an al parohiei noastre credincioșii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului Prodromița, care va rămâne spre închinare până luni, 10 septembrie. În prezent, Biserica «Sfinții Ioachim și Ana» - Oborul Vechi se află în plină activitate de restaurare, atât interioară, cât și exterioară. Avem în construcție un așezământ social destinat persoanelor defavorizate din parohie, copiilor și vârstnicilor, cât și o cantină socială care va oferi hrană tuturor celor nevoiași. Nădăjduim ca anul viitor, când se vor împlini 300 de ani de la sculptarea și ridicarea monumentalei cruci de piatră, aflată astăzi în Sfântul Altar, să reușim să finalizăm aceste lucrări pentru a cinsti în mod deosebit memoria tuturor ctitorilor acestui sfânt locaș. În plan spiritual, am sporit activitatea liturgică a bisericii, prin săvârșirea cu regularitate a slujbelor de binecuvântare, de cerere și de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu. De asemenea, în colaborare cu Liga Tineretului Creștin Ortodox, filiala sector 2, organizăm evenimente culturale și artistice prin intermediul cărora dorim să le oferim credincioșilor prilejul de a interacționa cu duhovnici renumiți de la diferite parohii și mănăstiri din cuprinsul țării, precum și cu personalități ale vieții culturale românești”, ne-a declarat părintele paroh, Ciprian Georgian Tudor.
Crucea aflată în Sfântul Altar al Bisericii Oborul Vechi are o înălțime de aproape 5 metri, o lățime de 60 cm și brațele de 40 cm și a fost sculptată în piatră de meșterii vremii, cu efortul financiar al serdarului Matei Mogoș, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu că au scăpat de molima ciumei.
Credincioșii care vor participa la hram se vor putea închina și la icoana Sfinților Ioachim și Ana dăruită bisericii în anul 1781 de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, icoană ce aduce de peste 200 de ani binecuvântări și daruri duhovnicești pentru cei care se roagă Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, precum și la două icoane - ale Mântuitorului Iisus Hristos și Maicii Domnului - pictate în anul 1935 de către cunoscutul pictor bisericesc Dumitru Belizarie.
Biserica „Sfinții Ioachim și Ana” - Oborul Vechi se află în apropierea Foișorului de Foc din sectorul 2, pe str. Traian nr. 204.