Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiect catehetic desfășurat într-o parohie din cartierul bucureştean Titan
Duminică, 5 martie, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”-Titan din cadrul Protoieriei Sector 3 Capitală a iniţiat, în cadrul Concursului catehetic naţional „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, proiectul intitulat „Dimineți și seri duhovnicești”. În cadrul primei acţiuni din acest program s-au desfăşurat mai multe activități care au adus laolaltă copii, părinți și bunici, cu scopul creării unor punți de legătură între generații.
Astfel, după Sfânta Liturghie din Duminica Ortodoxiei, elevi de la şcolile gimnaziale nr. 92 şi „Nicolae Labiş” au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului, fiind coordonaţi de profesoara de religie Alina Panait, după care şcolarii au împărţit doamnelor care au participat la sfânta slujbă mărţişoare realizate de ei în ateliere de creaţie, sub îndrumarea aceluiaşi cadru didactic, şi personalizate cu versete din Sfânta Scriptură, ne-a transmis părintele paroh George Dincă.
De asemenea, a fost organizată şi o șezătoare, unde Lucica Vâlcan a explicat cum se desfășurau odinioară șezătorile şi clăcile, precum şi diferențele dintre cele două tipuri de activităţi, prezentând şi o serie de articole din vestimentația populară a femeilor din zona Buzăului, cu o vechime de peste 100 de ani.
Doamna profesoară Alina Panait a realizat o expunere a unor obiecte de uz casnic folosite în trecut, cei mici punând întrebări cu privire la rolul şi funcţionalitatea acestora.
„Titlul acestui proiect are un sens propriu și unul metaforic. În primul rând, activitățile noastre s-au desfășurat și se vor desfășura la cele două momente ale zilei - dimineața și seara - în funcție de programul copiilor, așa cum a fost cazul mărțișoarelor confecționate fie ca activitate în timpul orei de religie, fie seara, după programul școlar. În sens metaforic, ne gândim la cele două vârste pe care vrem să le punem în legătură prin acest proiect catehetic, respectiv vârsta fragedă a copiilor și perioada de maturitate, înțelepciune, a vârstnicilor, a bunicilor noștri, cărora acest an le-a fost oferit ca un omagiu prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Un prilej foarte bun de a-i aduce împreună și pe unii, și pe ceilalți, prin activitățile pe care le-am conceput, alături de părinții slujitori ai Sfântului Altar”, a declarat părintele paroh George Dincă de la Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”-Titan.