La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Proiecte educativ-culturale la Craiova
Peste 200 de copii, beneficiari ai Centrului „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, sunt implicați în această perioadă în mai multe activități cu rol educativ, activități culturale și recreative. În aceste proiecte educative sunt angrenaţi săptămânal zeci de copii şi tineri din parohiile şi şcolile din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei.
Copii din Parohia Malu Mare, din cadrul şcolilor gimnaziale Teasc, Bucovăț, Băilești, dar şi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj și copii din cadrul Liceului Tehnologic Special „Beethoven” au participat şi săptămâna aceasta la activități cultural-educative, organizate de Centrul de zi „Aripi de Lumină” din Craiova. Activităţile vizează în principal familiarizarea elevilor cu mai multe instituții de cultură din Craiova, cât și la activități care urmăresc vizitarea mai multor instituții mass-media.
Vizite la muzee și instituții mass-media
Un grup de copii din cadrul Parohiei Malu Mare, sub coordonarea preotului paroh Ion Pungociu, au vizitat perioada aceasta studioul regional al TVR Craiova, unde au cunoscut echipa de jurnaliști de aici, care le-au prezentat studiourile postului regional de televiziune al TVR. O altă grupă de copii din Parohia Malu Mare au vizitat, de asemenea, expozițiile Muzeului de Artă Craiova, sub îndrumarea muzeografului Ovidiu Neagoe. Totodată, mai multe grupe de beneficiari ai centrului au vizitat stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, Aeroportul Internațional Craiova, Grădina Zoologică și parcul de vară din Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova.
De asemenea, Muzeul Olteniei, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova sunt două dintre instituțiile care și-au deschis porțile încă o dată pentru copiii dezavantajați social din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei. Astfel, beneficiarii au avut prilejul de a vizita gratuit Secția de Științele Naturii, Secția de Etnografie și Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Olteniei.
„Toate aceste activități au rol deosebit în dezvoltarea cunoștințelor generale, în familiarizarea cu instituțiile de cultură, în dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare. Mulțumim directorului Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, managerului Bibliotecii «Aman», Lucian Dindirică, și tuturor celor care și-au manifestat dorința de a-i sprijini pe copiii care provin din familii aflate în dificultate. O altă activitate pe care o așteptăm cu mult drag se va desfășura săptămâna aceasta, vineri, 24 august, când copiii din cadrul Școlii Gimnaziale Teasc, beneficiari ai Centrului Arhiepiscopiei Craiovei, vor vizita studiourile Radio Oltenia Craiova”, a subliniat educatoarea Loredana Nisipașu, din cadrul Centrului pentru copii „Aripi de Lumină”.
Pe lângă aceste activități, copiii participă în cadrul Centrului „Aripi de Lumină” la activități de terapie ocupațională, precum pictură pe sticlă și lemn, modelaj în lut, ateliere de creație, cât și la jocuri recreative.