Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Brăila
În Săptămâna Luminată, Biserica româno-elenă „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi atât din Eparhia Dunării de Jos, cât şi din întreaga ţară, care vin cu credinţă la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii pentru a primi la această biserică apa sfinţită din izvorul aflat sub Sfântul Altar. Acest izvor se deschide o dată pe an, la praznicul închinat Maicii Domnului din Vinerea Luminată.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit mai întâi rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub Altarul bisericii şi a stropit cu agheasmă pelerinii aşezaţi la rând împrejurul bisericii şi pe trotuarul din apropierea lăcașului de cult. În continuare, ierarhul locului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din Protopopiatul Brăila, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul principal al bisericii, în prezenţa evlavioasă şi rugătoare a multor credincioşi.
În timpul Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni speciale pentru semenii noştri bolnavi şi cei aflaţi în suferinţe şi încercări. În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pasajul evanghelic de la Sfântul Ioan rânduit pentru această sărbătoare şi a prezentat istoria praznicului, precum şi minunile săvârşite la Izvorul Tămăduirii de lângă Constantinopol, acolo unde, prin lucrarea Maicii Domnului, au fost făcute multe minuni şi vindecări în decursul veacurilor, mulţi împăraţi şi oameni de rând vindecându-se de diferite boli.
Chiriarhul Dunării de Jos a amintit şi despre importanţa restaurării acestui emblematic lăcaş de cult, care din luna august a anului 2018 a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi consolidare, cu lucrări complexe, atât la interior, cât şi la exterior. După Sfânta Liturghie, 16 elevi participanţi la diverse concursuri şi olimpiade judeţene şi naţionale au fost premiaţi de ierarhul Dunării de Jos. Pe lângă premiile în bani, tinerii au primit cărţi de rugăciune şi icoane şi au fost invitaţi la agapa prilejuită de această mare sărbătoare. La final, pelerinii ajunși mai târziu la biserică au fost stropiţi cu agheasmă, au primit arhierească binecuvântare şi au fost invitați la tradiţionala agapă frăţească.
La această mare sărbătoare, Parohia „Buna Vestire” din Centrul vechi al Brăilei a oferit peste 26.000 de sticle cu agheasmă credincioşilor. Prin preoţii capelani, au primit sticle cu apă sfințită și cadrele medicale şi bolnavii din unităţile spitaliceşti brăilene. În tot Protopopiatul Brăila, clericii au oferit peste 60.000 de sticle cu agheasmă. De asemenea, Parohia „Buna Vestire” din Brăila a oferit credincioşilor prezenţi la slujbă pachete cu alimente tradiţionale cu specific pascal.