După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătorirea a 75 de ani de la înființarea Batalionului 202 Apărare din Huși
Luni, 20 octombrie, Batalionul 202 Apărare CBRN (Apărare Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară) (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman” din Huși, județul Vaslui, a sărbătorit 75 de ani de la înființare.
Manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în prezența mai multor cadre militare active, în rezervă sau retragere, a reprezentanților administrației publice județene și locale, reprezentanților instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a evidențiat coordonatele esențiale în care se înscrie viața unui militar.
În cadrul evenimentului, general-maior Gabriel-Constantin Turculeț, comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica, i-a oferit Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în numele șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Ciprian Marin, Emblema de merit Partener pentru apărare, cls. a III-a.
De asemenea, comandant locotenent-colonel Liviu Bobeică i-a oferit ierarhului Hușilor Placheta aniversară.



.jpg)
