La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Şedinţă administrativă a preoților din Sibiu
La sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc marți, 18 februarie, ședința administrativă lunară a preoților. Cu această ocazie, pr. prof. dr. Dorin Oancea, care a fost cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, a susţinut prelegerea „Exigențele preoților din Ardeal înainte de Marea Unire, în perioada interbelică și în perioada comunistă și raportarea preoților de astăzi la provocările contemporane”, în care a conturat particularitățile specifice ale clerului și credincioșilor ortodocși din Ardeal, precum cultivarea conștiinței naționale, buna organizare și solidaritatea dintre preoți, prezența lor în zone importante care frământau societatea românească și rolul acestora în sânul poporului român. Preoții din Ardeal aveau o autoritate puternică, dobândită în urma implicării lor concrete în rezolvarea nevoilor credincioșilor români ortodocși pe care îi păstoreau. Regimul comunist a făcut tot posibilul să distrugă și să compromită această solidaritate dintre preoți și credincioși, să submineze încrederea și comunicarea dintre oameni. La final, pr. prof. Dorin Oancea a subliniat că în prezent „se simte nevoia de a crea în parohiile noastre o atmosferă parohială nouă! Să redescoperim darul de a ne îmbrățișa, de a ne interesa unul de altul, de a ne simți ca o familie. Să nu abandonăm curajul de a înfrunta provocările vremii în care ne este dat să trăim!”
Protopopul de Sibiu Ioan Coșa a mulțumit invitatului şi a evidențiat importanţa comuniunii între preoți.