Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Senatorii au aprobat finanţarea pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Plenul Senatului a aprobat, ieri, proiectul legislativ prin care lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului vor fi finanţate în proporţie de 50% de Patriarhia Română şi 50% de Guvern.
Proiectul, iniţiat de senatorii Partidului România Mare (PRM), a întrunit consensul tuturor forţelor politice, fiind adoptat cu 61 de voturi pentru, un vot împotrivă şi cinci abţineri.
Senatorul PRM, Gheorghe Funar, a arătat, în susţinerea iniţiativei legislative, că, în 2005, când Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, construcţia catedralei, a prevăzut ca fondurile necesare lucrărilor să fie asigurate în totalitate de Patriarhie.
De atunci, însă, a subliniat senatorul PRM, începerea lucrărilor a fost amânată, atât din cauza unor probleme de natură juridică privind terenul pe care urmează să se construiască complexul arhitectonic, cât şi a lipsei fondurilor din partea Bisericii Ortodoxe Române.
Gheorghe Funar a subliniat că, chiar şi în aceste condiţii, Primăria Municipiului Bucureşti ar fi fost obligată să elibereze autorizaţia de construcţie pe teren.
Reprezentanţii PRM au acceptat să renunţe la termenul fixat pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului, anul 2011, precum şi la amendamentul senatorului social-democrat Viorel Ştefan, care prevedea ca Guvernul să nu finanţeze cu o sumă globală partea ce îi revine, ci să avanseze anual, în funcţie de graficul lucrărilor, sumele de bani necesare. „Este un gest pe care cred că îl facem în amintirea fostului Patriarh Teoctist, care ar fi dorit să înceapă lucrările şi sper că succesorul său va reuşi să le şi finalizeze“, a afirmat vicepreşedintele Senatului Norica Nicolai (PNL). Proiectul urmează să fie dezbătut şi în Camera Deputaţilor.



.jpg)
