Sfinţii mijlocesc dialogurile teologice

Marile imperii se cuceresc prin învăluire. Şi, evident, prin iubire. Întâi provinciile - porţi mai permisive pentru străini, care facilitează drumul spre Centru. Centrul însă trebuie adulmecat de la început, trebuie visat şi gândit, căci el va trasa căile, drepte sau ocolite, după cum le va deschide Dumnezeu, către Poarta Inimii imperiului. Dacă le va deschide.

Un imperiu nu trebuie forţat, dacă nu vrei să fii resorbit în vintrele lui. Nu e uşor să iubeşti un imperiu. De fapt, e o artă destul de complicată, mai ales dacă altora le-a inspirat cândva teamă. Iubeşte Dumnezeu imperiile lumii?… Îl iubesc imperiile pe Dumnezeu?

Bizanţul mă fascinează de ani buni. Poartă a Cerului, centru al lumii, spaţiu de întâlnire a lumii vechi cu cea nouă, creştină, Bizanţul continuă să radieze şi să atragă. În pofida oricărei căderi, ba poate cu atât mai mult. Din Anatolia până-n Caucaz, de la Roma la Dunăre, din Dinarici până-n stepele Spaniei, vestigiile sale vorbesc de o lume care a fost şi, pe alocuri, încă mai va să fie. Bizanţul continuă să profeţească. El poartă, încă de la căderea sa, semnele apusului Europei. Dar şi pe acelea ale resurecţiei Zilelor din urmă. Biserică aerobă, Bizanţul a fost cu totul adoptat de Dumnezeu.

Un bătrân saltimbanc caucazian m-a vindecat definitiv de complexele în faţa Bizanţului. Şi am înţeles că marele imperiu nu este azi un imens muzeu în aer liber, răspândit peste mai multe frontiere, ci în primul rând un izvor nesecat de inspiraţie şi creativitate. Aşa că Dumnezeu m-a adus, în sfârşit, în inima lui. În inima Greciei.

O suită de nume luminoase

Întâlnirea unui critic de film cu Sfântul Grigorie Palama ţine de rânduiala minunii. Mai ales în cadrul doct al unei conferinţe teologice internaţionale, când am avut senzaţia că sfântul ni se oferă în întregime. Chiar şi unor intruşi ca mine, sosiţi pe calea (iar, ocolită!) a istoriei artei. A artei creştine, evident, purtată de duhul isihast al unor icoane venite de departe. Pe calea, pe care am evocat-o deja, a descoperirii iconarului Dionisie şi a unui fotograf credincios, deprins să surprindă lumina pictată între silabele rugăciunii. Dionisie, Yuri Holdin, Grigorie Palama şi Paisie Aghioritul, Marele Mucenic Dimitrie, soborurile de sfinţi ocrotitori ai pământului grec, şi în special ai Salonicului, Siluan Athonitul - iată o suită de nume luminoase, aduse împreună de acelaşi duh şi care ne-au aşezat şi pe noi împreună. "Sfântul Grigorie Palama: Semnificaţia teologică şi filosofică a lucrării sale" - acesta a fost titlul conferinţei organizate între 7 şi 15 martie la Salonic de Universitatea Academiei Ecleziastice din localitate, în colaborare cu Institutul de Studii Creştin-Ortodoxe din Cambridge (IOCS), sub oblăduirea Înalt Preasfinţiţilor Kallistos Ware (Anglia), Hierotheos de Nafpaktos (Grecia) şi a altor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Greceşti.

Exigenţa selecţiei lucrărilor a asigurat un înalt nivel academic întregii manifestări, fără ca aceasta să-i confere răceala "academică" specifică evenimentelor de profil. Încă un semn al mâinii Sfântului Palama. Şi, nu în ultimul rând, cum aveam să-mi dau seama, al rugăciunilor entuziastului organizator al conferinţei, Costas, adică dr. Constantinos Athanasopoulos, profesor de filosofie la IOCS. Constantinos Athanasopoulos este licenţiat în filosofie, a predat filosofie în Grecia, Italia şi Scoţia, este director al Departamentului de Învăţământ la Distanţă al IOCS şi lector de filosofie asociat la Open University, Scoţia.

Spontan, prietenos şi energic, punctual până la tiranie şi omniprezent, Costas (aşa îi spunea toată lumea) a fost, într-adevăr, sufletul conferinţei. Dictor elocvent şi convingător, moderator, operator video şi maestru de ceremonii, lider şi executant, Costas era peste tot. De dimineaţa până seara, fără să-şi piardă vreodată capul, fără să scape o clipă lucrurile din mână, fără să intre în panică şi fără să-şi piardă simţul umorului. Prea multe paradoxuri pentru un balcanic, fie şi unul ajuns la Cambridge! Obişnuită cu un PR aproape industrializat, format din echipe consistente, am fost uimită să descopăr că toată această amplă manifestare (43 de vorbitori din Europa şi America, alocuţiuni ample de 30-40 de minute, desfăşurate timp de 6 zile în 5 locaţii diferite, fiecare cu o semnificaţie eclezială deosebită, un bogat program cultural şi de pelerinaj) este ţinută în spate de un singur om! Şi nu m-am abţinut să nu-i iau un interviu.

Domnule Constantinos Athanasopoulos, cum v-a venit ideea organizării acestei conferinţe?

Nu este meritul meu, este Sfântul Grigorie Palama cel care a făcut totul. Am o mare evlavie faţă de Sf. Grigorie Palama, îl consider unul dintre sfinţii mei protectori. El m-a salvat dintr-o mare dilemă filosofică pe care am avut-o în timpul facultăţii, legată de gândirea lui Toma dâAquino. La Sfântul Grigorie Palama am găsit răspunsurile. După asta i-am studiat opera în profunzime, asta se întâmpla pe la începutul anilor â90. Iar povestea conferinţei este aşa. Studenţii mei de la Cambridge voiau să viziteze Muntele Athos. Am un prieten la Academia Ecleziastică din Salonic şi, ştiind că ziua Sfântului Grigorie Palama este pe 11 martie, iar moaştele sale se află într-o biserică din oraş, ne-am gândit să îl prăznuim prin organizarea unei conferinţe internaţionale în perioada hramului său. Aşa a început totul.

Ne-am bucurat de prezenţa luminoasă a Înalt Preasfinţitului Kallistos Ware, a cărui binecuvântare s-a simţit pe toată perioada desfăşurării conferinţei.

Da, îi sunt recunoscător Înalt Preasfinţitului Kallistos, el a fost sufletul conferinţei şi el m-a încurajat să o fac.

Având în vedere actualitatea Sfântului Grigorie Palama, credeţi că această conferinţă ar putea deveni o tradiţie?

Asta nu depinde de mine, eu sunt o singură persoană. Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am reuşit să fac, dar fără o echipă este foarte greu. Dacă Dumnezeu va voi, se va face.