Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințirea bisericii din localitatea ilfoveană Vlădiceasca
În Duminica a 5‑a după Paști, biserica parohială din localitatea ilfoveană Vlădiceasca a îmbrăcat haine de sărbătoare. Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit slujba de târnosire a lăcașului de închinare cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul” şi „Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel”. După slujba de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la un Altar de vară amenajat în apropierea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat atât credincioși din localitate, cât și din parohiile învecinate din comuna Snagov.
La sărbătoarea târnosirii lăcaşului de cult care a primit duminică, 30 mai, veşmântul sfinţeniei, au participat numeroşi credincioşi din localitatea Vlădiceasca și din parohiile învecinate din comuna Snagov, fiind prezenţi şi ctitori, donatori şi reprezentanţi ai autorităţilor.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a târnosit, de dimineaţă, Sfânta Masă a Altarului, după ce a înconjurat biserica împreună cu părinţii slujitori şi a sfinţit-o prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu agheasmă. În continuare, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte părintele Cristian Burcea, protopop al Protoieriei Ilfov Nord; părintele Ionuţ Doroşencu, secretar în cadrul Cancelariei Protoieriei Ilfov Nord; părintele Sorin Serafim Şerban, parohul bisericii din Vlădiceasca, precum şi alţi clerici din parohiile vecine şi din Capitală.
În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale pericopei evanghelice lecturate în cadrul Sfintei Liturghii (Ioan 4, 5-42): „Mântuitorul a intrat în dialog cu femeia samarineancă ce, la prima vedere, părea că nu merită atenţia nimănui. Cu toate că aceasta a ascuns de Domnul adevărul, El i l-a descoperit în discuţia purtată, dovedind din nou că este cunoscătorul inimilor. Ştiind-o pe această femeie şi drama vieţii ei, Mântuitorul i-a spus că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl avea la acel moment nu îi era bărbat legitim. În mod normal, am fi scandalizaţi de o asemenea viaţă şi atitudine, însă Părinţii Bisericii ne spun că aici nu este vorba doar despre căsătorii sau simple legături omeneşti, întrucât cei cinci bărbaţi reprezintă triburile păgâne, aduse de cuceritorii asirieni ai Regatului Nordic Israel, care au venit în pământurile lui Efrem şi ale lui Manase şi care au degradat tradiţiile şi legăturile bune ale poporului iudeu. Pe de altă parte, Sfântul Roman Melodul, autorul slujbei acestei zile, ne spune că acei cinci bărbaţi nu au avut nici o putere asupra ei, însă cel de-al şaselea a fost cel care a schimbat definitiv viaţa femeii samarinence, Acesta fiind Mirele Hristos”, a explicat ierarhul.
De asemenea, Preasfinţia Sa a vorbit despre diferenţa dintre închinarea adusă de iudeii din Antichitate, la Ierusalim, şi cea adusă în Biserică: „În legea harului nu ne mai închinăm într-un singur loc, aşa cum procedau iudeii, mergând cale îndelungată până la Ierusalim, la sărbătorile Templului, sau pe Muntele Garizim, acolo unde samarinenii şi-au construit, din pricina conflictelor cu iudeii, un alt templu. Închinarea trebuie să fie făcută în duh şi în adevăr, adică în duh smerit, de rugăciune, iar în locul rânduielilor exterioare ale Legii, împlinite până atunci, trebuie împlinite alte rânduieli, ale inimii. De aceea, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: «Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine» (Matei 15, 8). La rugăciunea inimii, folosită îndeosebi de monahi, ajungem foarte greu, prin mult efort şi asceză. Noi trebuie să ne îndreptăm măcar către acea rugăciune care schimbă cu adevărat inimile”.
Cu ocazia slujbei de târnosire a bisericii Parohiei Vlădiceasca, ca semn de recunoaștere a activității desfășurate până acum, părintele paroh Sorin Serafim Şerban a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rangul de iconom stavrofor. La rândul său, acesta i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru implicare şi binecuvântare, oferindu-i o icoană a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitori ai bisericii proaspăt târnosite.
De asemenea, rangul de sachelar a fost acordat părintelui Sorin‑Constantin Lupu, fostul preot paroh în timpul căruia lăcaşul de închinare a fost construit. Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” pentru mireni a fost acordat familiei Corneliu şi Ileana Ene, ctitorii principali ai bisericii. De asemenea, Ordinul „Maria Brâncoveanu” a fost acordat Mariei Păun, Ioneliei Păun şi Gabrielei‑Iuliana Niţulescu, care au donat terenul pe care a fost ridicat sfântul lăcaş. Alţi ctitori şi binefăcători au primit Diploma Omagială 2021 - „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, cu medalie: Gheorghe Culău; Florin Raţiu; Gheorghe şi Lucreţia Vasile; Mihai Anghel; Marian Oancea. Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, a fost acordată următorilor ostenitori: Axel şi Stela Kohnen; Ion şi Steriana Chetroiu; Dan‑Cristian şi Roxana Huber; Mihai‑Răducu şi Liliana Iosif; Niculae şi Georgeta Ştefan; Cristian‑Marius şi Georgeta Lixandru; Roman Dumitrache. Aceeaşi distincţie a fost oferită şi Consiliului parohial. Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Valeriei Grigore şi Comitetului parohial.
Vorbind despre clipele de binecuvântare trăite de comunitatea din Vlădiceasca, părintele paroh Sorin Serafim Şerban a afirmat: „Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate cu prisosinţă asupra noastră şi mai ales pentru această zi de sărbătoare pentru comunitatea noastră. Mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântările şi dragostea părintească pe care o simţim în fiecare zi şi celor care s-au implicat în orice fel. Biserica noastră este născută dintr-o dorinţă a oamenilor, a comunităţii, de a se ruga într-un lăcaş de închinare aflat în mijlocul acesteia. Deşi este o biserică mică, credincioşii noştri au multă dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de cele sfinte”.
Biserica din lemn, în stil maramureșean, a fost construită începând cu anul 2013, cu sprijinul câtorva familii cu posibilități financiare și cu dragoste de Dumnezeu. În anii următori, prin grija părintelui paroh Sorin Serafim Șerban, au fost realizate lucrări de finisaje interioare și de pictură, au fost confecționate catapeteasma și mobilierul bisericesc, iar lăcașul de închinare a fost înzestrat cu noi obiecte de cult.