Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfințirea Centrului cultural-catehetic școlar „Sfântul Stelian” Berchișești, Suceava
De Ziua Mondială a Educației, la Școala Gimnazială Berchișești, județul Suceava, a fost oficiată slujba de sfințire a Centrului cultural-catehetic școlar „Sfântul Stelian”, un spațiu multidimensional, în care se desfășoară ritmic, prin voluntariat al profesorilor, preoților și al unor specialiști, activități de consiliere școlară și educație emoțională, activități catehetice și sesiuni de dezvoltare personală, evenimente culturale și recreative, ateliere creative și de descoperire a multiculturalității.
Proiectul este inițiat și coordonat de inspectorul școlar pentru religie, prof. Daniela Ceredeev, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și se desfășoară în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea și consultarea pentru concept și arhitectură educațională ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Ceremonia de sfințire a centrului cultural-catehetic școlar a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care a evidențiat - în cuvântul său de învățătură - rolul referențial al colaborării dintre Familie, Școală și Biserică în formarea pentru viața toată a copiilor și tinerilor și a reînnoit un îndemn rostit și în alte împrejurări: „Copiii vor crește în credință dacă vor vedea la părinți credință. Nu o credință impusă, constrângătoare, habotnică. O credință în Dumnezeu ca firesc al vieții, ca normalitate aducătoare de pace și bună așezare”.
Prezent la eveniment, domnul prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, i-a felicitat pe profesori și elevi cu prilejul Zilei Mondiale a Educației și a reiterat că „școala este pentru noi, dascălii, nu doar locul în care ne desfășurăm activitatea, ci și spațiul în care elevii noștri devin în fiecare zi mai buni și învață mai multe despre lume și despre ei înșiși. La rândul nostru, în școală reușim cu perseverență și multă muncă să avansăm profesional și să răspundem așteptărilor celor din jurul nostru”.
Evenimentul de inaugurare a fost unul tridimensional. După ceremonia religioasă, participanții au fost invitați la un tur al galeriei fotografice „Copii și cărți”, expoziție ce poartă numele echipei Sectorului media și comunicare din centrul eparhial sucevean, și la lansarea celui mai recent număr al revistei școlare „ROpot”, publicație a elevilor și profesorilor instituției de învățământ de la Berchișești.
Într-o atmosferă prietenească și sărbătorească, doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie și coordonator al proiectului centrelor cultural-catehetice școlare din județul Suceava, le-a oferit tuturor copiilor și tinerilor prezenți cărți. Preșcolarilor și elevilor din clasele primare le-a oferit Noul Testament cu Psalmii; elevilor din clasele gimnaziale și voluntarilor din Centrul „Sfântul Stelian” - numere diferite ale revistei „Cuvinte către tineri, coordonate de părintele exarh cultural Dosoftei Dijmărescu” și volumul „Anastasie Crimca, un mitropolit înțelept”, stavrofora Maria Magdalena.
De asemenea, le-a oferit tuturor oamenilor școlii flori și câte un exemplar al celui mai recent volum al Editurii Crimca, Rugăciunea „Tatăl nostru”, un comentariu pentru omul grăbit, ce poartă semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, evidențiind un îndemn arhieresc al autorului - Începutul vieții veșnice se pune de aici, de pe pământ; dacă nu punem - prin strădania credinței și a faptelor bune - început vieții celei veșnice încă de aici, Hristos ne rămâne un necunoscut - și invitându-i pe toți „să-L arate copiilor lumii, prin ceea ce spun și prin ceea ce fac și prin ceea ce sunt, pe Hristos, Marele Învățător și Educator”.