În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Sfințirea paraclisului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău
Joi, 18 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de sfințire a lucrărilor de amenajare, pictare și înfrumusețare a paraclisului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău, derulate la inițiativa managerului acestui așezământ medical, Mădălin Pârâianu, și sub coordonarea preotului capelan Ionuț-Alin Afrențoaie.
Paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” și „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria” din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim prin stropirea cu apă sfințită și ungerea cu Sfântul și Marele Mir. Apoi, ierarhul a sfințit icoana hramului capelei, zugrăvită în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei și așezată la intrarea în sfântul lăcaș, după care a sfințit catapeteasma și icoanele din interior.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a felicitat pe preotul de caritate, conducerea instituției spitalicești și personalul medical, iar ctitorilor le-a oferit distincții de vrednicie.
După eveniment, Înaltpreasfinția Sa, însoțit de cadrele medicale și de preoții slujitori, a vizitat saloanele Spitalului de Pneumoftiziologie aducând binecuvântare arhierească și cuvânt de mângâiere pacienților care beneficiază de serviciile de îngrijire medicală în această unitate spitalicească băcăuană.
Noua capelă a fost reamenajată și împodobită cu o catapeteasmă din lemn de tei, cu icoane și obiecte de cult. La acest proiect comun s-au conjugat eforturile cadrelor medicale din cadrul spitalului, împreună cu al managerului Mădălin Pârâianu, dar și cu al multor credincioși care au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor.
La eveniment au participat părintele Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic; preotul Eugen Ciprian Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău; reprezentanți ai autorităților locale; Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău; Mădălin Pârâianu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău; preoți; cadre medicale; donatori, pelerini și credincioși băcăuani.
La inițiativa doctorului Gabriel Gavrilă, fostul manager al spitalului, sub coordonarea preotului de caritate Ionuț-Alin Afrențoaie și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în anul 2006 a fost demarat un proiect de ctitorie pentru amenajarea unui spațiu consacrat lui Dumnezeu în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, aici fiind oficiate Sfânta liturghie și celelalte slujbe specifice Bisericii.
Prin implicarea domnului farmacist Mădălin Pârâianu, actualul manager al spitalului, au fost desfășurate în anul 2018 ample lucrări de reabilitare, modernizare și extindere care să conducă la o creștere a actului medical, iar cu acest prilej capela a fost relocată într-un spațiu mult mai generos.






.jpg)
