Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sfințirea unei cruci-monument într-o parohie din Banat
În Duminica a 4-a după Paști, a Vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit în Parohia Moșnița Veche, județul Timiș, fiind întâmpinat la orele dimineții de către preotul paroh Ștefan Mezin, preotul Pavel Indru și de către mulți credincioși.
A urmat săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, iar la momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a tâlcuit Evanghelia duminicală, în care Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan relatează minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda (Ioan 5, 1-15). Ierarhul a spus că Hristos, Dumnezeu-Omul, devine „om” pentru cel bolnav pe care îl vindecă de paralizie. În continuare, Părintele Mitropolit Ioan i-a îndemnat pe credincioși ca ori de câte ori vor avea în viață un necaz sau o suferință să nu deznădăjduiască, pentru că în momentele acelea „îi caută și îi află Dumnezeu, care vine întâi la cei aflați în suferință”.
După Sfânta Liturghie, IPS Părinte Mitropolit Ioan, preoții și credincioșii prezenți s-au deplasat spre ieșirea din localitate, pe drumul spre Bucovăț, unde a avut loc slujba de sfințire a unei cruci monumentale din piatră, împodobită cu mozaic, care a fost ridicată de către familia Corina și Gheorghe Contraș, ca mulțumire pentru binefacerile primite din partea Bunului Dumnezeu, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură în care a numit crucea-monument „o parte din Evanghelia lui Hristos”, pentru că ea vorbește despre jertfa de pe Cruce a Mântuitorului din iubire pentru neamul omenesc. Pe lângă această cruce vor trece atâția credincioși care se vor închina și vor înălța o rugăciune către Preasfânta Treime.



.jpg)
